boc dex - definiţie, sinonime, conjugare
BOC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri repetate ale ciocanului, ale toporului etc. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BOC interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul produs la căderea sau la lovirea cu ceva a unui obiect). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

boc (bócuri), s.n. – 1. scăunel, taburet al fierarilor. – 2. Capră, bancă pe care şade vizitiul. Germ. Bock „capră; şevalet” (DAR). Sec. XIX.
(Dicţionarul etimologic român)

boc, interj. – Imită zgomotul unei lovituri continue sau al unei ciocănituri. Uneori se foloseşte în alternanţă cu cioc. Creaţie expresivă. Este de remarcat paralelismul der. săi cu cei al lui cioc. Der. bocăi, vb. (a tuşi); bocan, s.n. (ciocan); bocăni, vb. (a lovi, a ciocăni; a îmbolnăvi); bocănitoare, s.f. (pasăre, ciocănitoare); bocănitură, s.f. (lovitură; zgomot); bocoi, s.n. (pietricică), cf. Iordan, BF, VI, 164; boacăn, adj. (imperfect, neplăcut; exagerat, gogonat), al cărui sens primitiv a fost probabil „făcut în mod grosolan, ca prin lovituri de ciocan”, cf. cuvîntul următor; bocăneţ, adj. (diform, prost făcut); boancă, s.f. (trunchi, butuc, ciot; plantă, vetrice); boanţă, boaţă, s.f. (greşeală colosală, stîngăcie, aiureală), pe care DAR îl reduce la boţ, poate prin atribuirea sensului de „chiftea”, care nu ne este cunoscut; boroboa(n)ţă, s.n. (trăznaie, prostie), care pare a fi formaţie glumeaţă, deşi nu de îndeajuns de clară, pe baza lui tărăboanţă. Simplă var. a lui boancă pare a fi bocnă, s.f. (trunchi), al cărui semantism exact este neclar, căci se foloseşte numai în expresii fixe, de tipul îngheţat bocnă (Vlahuţă) sau adormit bocnă. Întrucît exprimă noţiunea de ceva tare şi insensibil, DAR a crezut că era vorba de numele unui mineral; Candrea şi Scriban preferă să-l lase fără explicaţie. Este firească, de altfel, reprezentarea noţiunii de „insensibil” prin imaginea unui trunchi, cf. fr. dormir comme une souche, sp. estar hecho un tronco, dormir como un tronco. Trebuie să adăugăm că Drăganu, Dacor., VIII, 135, explică pe boacănă „colosal” prin mag. bakkana, bakkano „gaură”, care pare a se folosi cu acelaşi sens figurat din rom.; şi că bocnă, după Scriban, înseamnă „lut ars” şi derivă din rus. bok „coastă”.
(Dicţionarul etimologic român)

boc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

boc s. n., pl. bócuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BOC interj. poc! (~! se aude în poartă.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bo

Cuvinte se termină cu literele: oc