boncăit dex - definiţie, sinonime, conjugare
BONCĂÍ, pers. 3 boncăieşte, vb. IV. Refl. şi intranz. A boncălui. – Cf. scr. b u k a t i.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

boncăí (-ăésc, -ít), vb. – A mugi, a scoate răgete. – Var. boncăni, boncălui, buncăi. Sl. bąkati, *bąkaliti, forme a căror existenţă se verifică prin sb., slov. bukati, ceh. boukati, sb. buknuti „a mugi”, sb. bukalište „loc unde mugesc boii”, sb. bukanje „muget”. – Der. boncă(lu)itură, s.f. (răget). Prin contaminarea acestor cuvinte cu der. de la boc, de tipul bocăni „a lovi”, s-au format cuvintele bontăni, vb. (Mold. şi Bucov., a lovi, a izbi); bontănitură, s.f. (lovitură, izbitură).
(Dicţionarul etimologic român)

boncăí vb., ind. prez. 3 sg. boncăiéşte/bóncăie, imperf. 3 sg. boncăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. boncăiáscă/bóncăie
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BONCĂÍ vb. a boncălui, (reg.) a râncăi, a râncălui. (Cerbul ~ în timpul rutului.)
(Dicţionar de sinonime)

BONCĂÍT s. boncăluit. (~ul cerbului în perioada rutului.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bo bon bonc bonca boncai

Cuvinte se termină cu literele: it ait cait ncait oncait