bont dex - definiţie, sinonime, conjugare
BONT, BOÁNTĂ, bonţi, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt şi gros. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BONT boántă (bonţi, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt şi gros. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BONŢ, bonţuri, s.n. (Reg.) Vârf, colţ. ♦ Sfârc.
(Dicţionarul limbii române moderne)

*bont2 s. n., pl. bónturi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

bont adj. m., pl. bonţi; f. sg. boántă, pl. boánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BONT s. v. răscoală, răsculare, răzmeriţă, răzvrătire, rebeliune, revoltă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Bontascuţit
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: bo bon

Cuvinte se termină cu literele: nt ont