borâre dex - definiţie, sinonime, conjugare
BORÎ, borăsc, vb. IV. Intranz. şi tranz. (Pop.) A vomita. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A BOR//Î́ ~ăsc 1. tranz. pop. (alimentele) A da afară pe gură; a vomita; a vărsa; a deborda. 2. intranz. A da afară pe gură alimentele din stomac. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

borî (borắsc, -ît), vb. – A vărsa, a vomita. Lat. *abhŏrrῑre, de la abhŏrrēscĕre, de conjug. ca în it. aborrire, prov., v. fr., cat. aborrir, sp. aburrir (cf. REW 23). Cu excepţia sp., sensul romanic este cel etimologic, de „a urî”. Semantismul rom. se explică prin confuzia firească a reacţiei de a vomita cu ideea de a dispreţui sau urî ceva; cf. gr. σϰύβαλον „rest de mîncare, excremente”, faţă de σϰυβαλίζω „a dispreţui”; sau fr. vomir „a vomita” cu sensul de „a urî”; în expresia celui-là, je le vomis. Cuvîntul este general cunoscut (ALR, 145) şi folosit de la Coresi; astfel încît nu se poate admite cum, a presupus Juilland, Cah. Puşcariu, I, 159, că este vorba de un împrumut din ţig. Der. borală, s.f. (Trans. de Sud, spermă); borîcios, adj. (repugnant, care provoacă greaţă); borîtor, adj. (care vomită, vomitiv); borîtură (var. borătură), s.f. (vomitat).
(Dicţionarul etimologic român)

borî, borăsc v.t. v.i. (vulg.) 1. a vomita. 2. a denunţa. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

borî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. borăsc, imperf. 3 sg. borá; conj. prez. 3 sg. şi pl. boráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BORÎ vb. v. deborda, vărsa, voma, vomita.
(Dicţionar de sinonime)

BORÂRE s. v. debordare, vărsare, vomare, vomă, vomitare.
(Dicţionar de sinonime)

BORĂR s. v. burghiu, sfredel.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bo bor bora borar

Cuvinte se termină cu literele: re are rare orare