bordura
[Conjugare]
BORDURÁ, bordurez, vb. I. Tranz. A face operaţia de răsfrângere a marginilor unui obiect prin tragere şi întindere. – Din bordură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A BORDUR//Á ~éz tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BORDURÁ vb. I. tr. A supune operaţiei de bordurare. [< bordură].
(Dicţionar de neologisme)
bordurá vb., ind. prez. 1 sg. borduréz, 3 sg. şi pl. bordureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A BORDUR//Á ~éz tranz. (marginile unui obiect din tablă, plăci etc.) A răsfrânge în scopul întăririi sau asamblării cu alt obiect. /Din bordură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
bordurá vb., ind. prez. 1 sg. borduréz, 3 sg. şi pl. bordureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)