BOÁRE s.f. Adiere plăcută de vânt. – Lat. boreas.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BORÎ, borăsc, vb. IV. Intranz. şi tranz. (Pop.) A vomita. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BOÁRE f. Suflare uşoară de vânt; adiere; briză. [Art. boarea; G.-D. boarei; Sil. boa-re] /<lat. boreas
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A BOR//Î́ ~ăsc 1. tranz. pop. (alimentele) A da afară pe gură; a vomita; a vărsa; a deborda. 2. intranz. A da afară pe gură alimentele din stomac. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
boáre s.f. – 1. Exalare, duhoare. – 2. Zăpuşeală, căldură. – 3. Adiere de vînt. – Mr. boră, megl. boari. Lat. văpōrem, pronunţat normal *baporem. Trebuie să se presupună o fază intermediară asimilată *baborem, al cărei rezultat normal este *băoare › boare, cf. subala › (sub)suară. Semantismul este de asemenea perfect normal, cel puţin pentru primele două accepţii; cea de „adiere de vînt” este numai secundară şi pînă la un anume punct incertă (în ex. pe care le menţionează DAR s-ar putea interpreta adesea în sens etimologic; frecvenţa cu care se întrebuinţează expresia o boare de vînt arată că nu este posibil să se caute un etimon care să însemne de la sine „vînt”). Etimonul pe care îl propunem a fost întrevăzut de Koerting 9995, care a propus lat. vaporeus, dificil sub aspect fonetic şi ca atare abandonat în general. Densusianu, Rom., XXXIII, 275, a propus lat. Bŏreās, ipoteză care, adoptată de Pascu, Beiträge, 7; Candrea; Graur, BL, V, 90 şi Scriban, prezintă mari dificultăţi semantice (cum am arătat, boare nu înseamnă „vînt” ci „duhoare”; pe de altă parte, implică noţiunea de „fierbinte”, cf. Dosoftei; nu-i nime să-i scape de boare, să se-ascunză de dîns la răcoare; în timp ce, dimpotrivă, Boreas este vîntul rece din nord). În faţa ipotezei, lui Densusianu se ridică cea a lui Puşcariu 5 (cf. REW 1219; DAR; Puşcariu, ZRPh., XXXVII, 112; Skok 195), care derivă pe boare de la abur, ceea ce nu este posibil din punct de vedere fonetic. Odinioară, Cipariu, Arhiv., 70, se gîndea la bg. burja, cf. bură.
(Dicţionarul etimologic român)
borî (borắsc, -ît), vb. – A vărsa, a vomita. Lat. *abhŏrrῑre, de la abhŏrrēscĕre, de conjug. ca în it. aborrire, prov., v. fr., cat. aborrir, sp. aburrir (cf. REW 23). Cu excepţia sp., sensul romanic este cel etimologic, de „a urî”. Semantismul rom. se explică prin confuzia firească a reacţiei de a vomita cu ideea de a dispreţui sau urî ceva; cf. gr. σϰύβαλον „rest de mîncare, excremente”, faţă de σϰυβαλίζω „a dispreţui”; sau fr. vomir „a vomita” cu sensul de „a urî”; în expresia celui-là, je le vomis. Cuvîntul este general cunoscut (ALR, 145) şi folosit de la Coresi; astfel încît nu se poate admite cum, a presupus Juilland, Cah. Puşcariu, I, 159, că este vorba de un împrumut din ţig. Der. borală, s.f. (Trans. de Sud, spermă); borîcios, adj. (repugnant, care provoacă greaţă); borîtor, adj. (care vomită, vomitiv); borîtură (var. borătură), s.f. (vomitat).
(Dicţionarul etimologic român)
borî, borăsc v.t. v.i. (vulg.) 1. a vomita. 2. a denunţa. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
!boáre s. f., g.-d. art. boárei
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
boáre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
borî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. borăsc, imperf. 3 sg. borá; conj. prez. 3 sg. şi pl. boráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BOÁRE s. 1. v. adiere. 2. v. zefir.
(Dicţionar de sinonime)
BOÁRE s. v. aromă, balsam, mireasmă, parfum.
(Dicţionar de sinonime)
BORÎ vb. v. deborda, vărsa, voma, vomita.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BORÎ, borăsc, vb. IV. Intranz. şi tranz. (Pop.) A vomita. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A BOR//Î́ ~ăsc 1. tranz. pop. (alimentele) A da afară pe gură; a vomita; a vărsa; a deborda. 2. intranz. A da afară pe gură alimentele din stomac. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
boáre s.f. – 1. Exalare, duhoare. – 2. Zăpuşeală, căldură. – 3. Adiere de vînt. – Mr. boră, megl. boari. Lat. văpōrem, pronunţat normal *baporem. Trebuie să se presupună o fază intermediară asimilată *baborem, al cărei rezultat normal este *băoare › boare, cf. subala › (sub)suară. Semantismul este de asemenea perfect normal, cel puţin pentru primele două accepţii; cea de „adiere de vînt” este numai secundară şi pînă la un anume punct incertă (în ex. pe care le menţionează DAR s-ar putea interpreta adesea în sens etimologic; frecvenţa cu care se întrebuinţează expresia o boare de vînt arată că nu este posibil să se caute un etimon care să însemne de la sine „vînt”). Etimonul pe care îl propunem a fost întrevăzut de Koerting 9995, care a propus lat. vaporeus, dificil sub aspect fonetic şi ca atare abandonat în general. Densusianu, Rom., XXXIII, 275, a propus lat. Bŏreās, ipoteză care, adoptată de Pascu, Beiträge, 7; Candrea; Graur, BL, V, 90 şi Scriban, prezintă mari dificultăţi semantice (cum am arătat, boare nu înseamnă „vînt” ci „duhoare”; pe de altă parte, implică noţiunea de „fierbinte”, cf. Dosoftei; nu-i nime să-i scape de boare, să se-ascunză de dîns la răcoare; în timp ce, dimpotrivă, Boreas este vîntul rece din nord). În faţa ipotezei, lui Densusianu se ridică cea a lui Puşcariu 5 (cf. REW 1219; DAR; Puşcariu, ZRPh., XXXVII, 112; Skok 195), care derivă pe boare de la abur, ceea ce nu este posibil din punct de vedere fonetic. Odinioară, Cipariu, Arhiv., 70, se gîndea la bg. burja, cf. bură.
(Dicţionarul etimologic român)
borî (borắsc, -ît), vb. – A vărsa, a vomita. Lat. *abhŏrrῑre, de la abhŏrrēscĕre, de conjug. ca în it. aborrire, prov., v. fr., cat. aborrir, sp. aburrir (cf. REW 23). Cu excepţia sp., sensul romanic este cel etimologic, de „a urî”. Semantismul rom. se explică prin confuzia firească a reacţiei de a vomita cu ideea de a dispreţui sau urî ceva; cf. gr. σϰύβαλον „rest de mîncare, excremente”, faţă de σϰυβαλίζω „a dispreţui”; sau fr. vomir „a vomita” cu sensul de „a urî”; în expresia celui-là, je le vomis. Cuvîntul este general cunoscut (ALR, 145) şi folosit de la Coresi; astfel încît nu se poate admite cum, a presupus Juilland, Cah. Puşcariu, I, 159, că este vorba de un împrumut din ţig. Der. borală, s.f. (Trans. de Sud, spermă); borîcios, adj. (repugnant, care provoacă greaţă); borîtor, adj. (care vomită, vomitiv); borîtură (var. borătură), s.f. (vomitat).
(Dicţionarul etimologic român)
borî, borăsc v.t. v.i. (vulg.) 1. a vomita. 2. a denunţa. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
!boáre s. f., g.-d. art. boárei
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)
boáre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
borî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. borăsc, imperf. 3 sg. borá; conj. prez. 3 sg. şi pl. boráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BOÁRE s. 1. v. adiere. 2. v. zefir.
(Dicţionar de sinonime)
BOÁRE s. v. aromă, balsam, mireasmă, parfum.
(Dicţionar de sinonime)
BORÎ vb. v. deborda, vărsa, voma, vomita.
(Dicţionar de sinonime)