BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăşi, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiţi, -te, adj. (Reg.) Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile2. – V. brăcui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
brăcuí vb., ind. prez. 1 şi 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. brăcuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BRĂCUÍT, -Ă, brăcuiţi, -te, adj. (Reg.) Care a devenit brac2; din care au rămas bracurile2. – V. brăcui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)