BRÁICĂ, braice, s.f. Căţea (de vânătoare). – Din brac1.
(Dicţionarul limbii române moderne)
bráică (bráici), s.f. – Căţea cu blana mare. Germ. Bracke (Borcea 179), poate prin intemediul fr. braque. După Bogrea, Dacor., II, 413 (şi Ruffini 114), din sl. brajo „frate”.
(Dicţionarul etimologic român)
braică, braice s.f. 1. căţea. 2. prostituată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
(Dicţionarul limbii române moderne)
bráică (bráici), s.f. – Căţea cu blana mare. Germ. Bracke (Borcea 179), poate prin intemediul fr. braque. După Bogrea, Dacor., II, 413 (şi Ruffini 114), din sl. brajo „frate”.
(Dicţionarul etimologic român)
(Alte dicţionare)