branșa

BRÁNŞĂ, branşe, s.f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoţ etc.). ♢ Loc. adj. De branşă = de meserie; specialist. – Din fr. branche.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRANŞÁ, branşez, vb. I. Tranz. A face un branşament sau un racord electric. – Din fr. brancher.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRÁNŞ//Ă ~e f. 1) Diviziune a unei discipline ştiinţifice sau a unei activităţi practice; ramură; specialitate. ♢ De ~ de meserie. [G.-D. branşei] /<fr. branche
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BRÁNŞĂ s.f. Ramură de activitate; specialitate în negoţ, în meserii etc. ♢ De branşă = de meserie; specialist. [< fr. branche].
(Dicţionar de neologisme)

BRANŞÁ vb. I. tr. A face un branşament, un racord electric. [< fr. brancher].
(Dicţionar de neologisme)

BRÁNŞĂ s. f. ramură, specialitate, domeniu de activitate. (< fr. branche)
(Marele dicţionar de neologisme)

BRANŞÁ vb. tr. 1. a face un branşament. 2. (fig.) a pune în legătură. (< fr. brancher)
(Marele dicţionar de neologisme)

bránşă s. f., g.-d. art. bránşei; pl. bránşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

branşá vb., ind. prez. 1 sg. branşéz, 3 sg. şi pl. branşeáză, 1 pl. branşăm; ger. branşând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BRÁNŞĂ s. disciplină, domeniu, ramură, sector, specialitate. (În ce ramură sau ~ activezi?)
(Dicţionar de sinonime)