braţe
[Sinonime]
BRAŢ, braţe, s.n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot şi umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ♢ Loc. adv. În braţe = cu braţele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braţ) la braţ (sau de braţ) = cu braţul trecut pe sub braţul altuia. ♢ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) braţul = a trece braţul sub braţul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braţ = a sprijini pe cineva, ducându-l de braţ. (A primi sau a aştepta etc. pe cineva) cu braţele deschise = (a primi sau a aştepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în braţe = a apăra, a susţine, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi braţul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în braţele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreţia cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde şi duce în braţe (1). Un braţ de fân. 3. Fig. (În sintagma) Braţe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu braţul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv şi care serveşte la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mişcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi şi care serveşte la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanţa de la un punct fix la linia de acţiune a unei forţe. 7. Ramificaţie a cursului principal al unei ape curgătoare. ♢ Braţ mort = ramificaţie părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – Lat. brachium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BRAŢ ~e n. 1) Parte a mâinii, cuprinsă între umăr şi cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mână. A ţine în ~e. A prinde în ~e. ♢ A strânge în ~e a îmbrăţişa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele încrucişate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie şi plăcere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. ~e de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu braţele. Un ~ de fân. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, maşini etc., care se aseamănă prin formă şi funcţie cu braţul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificaţie a unui curs de apă. /<lat. brachium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
braţ (bráţe), s.n. – 1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot şi umăr. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde şi duce în braţe. – 3. Cantitate mică, în general. – 4. Ramificaţie a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau funcţiile braţului, cum sînt cele ale fotoliului; la războiul de ţesut, bara verticală unde se fixează sulul la urzeală; la ferăstrăul de mînă, cele două bare verticale; părţile cleştelui etc. – Mr., megl. braţ, istr. brǫţ. Lat. brachium (Puşcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. braţetă, s.n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; brăţaţ, s.n. (rar., lungime a unui braţ); brăţiş, adv. (corp la corp); îmbrăţişa, vb. (a strînge în braţe; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent.
(Dicţionarul etimologic român)
BRAŢ s.n. (Mar.) Manevră curentă folosită la orientarea unei vergi în plan orizontal pentru ca velele să ocupe o anumită poziţie faţă de direcţia vântului. [Var. bras s.n. / < engl. brace, fr. bras].
(Dicţionar de neologisme)
BRAŢ s. n. 1. (mar.) manevră curentă care serveşte la braţarea vergilor. 2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mişcare sau poartă o sarcină. 3. distanţa dintre un punct şi linia de acţiune a unei forţe. (< engl. brace, fr. bras)
(Marele dicţionar de neologisme)
braţ s. n., pl. bráţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BRAŢ s. 1. (ANAT.) mână, (înv. şi reg.) brâncă. (A duce pe cineva de ~.) 2. (GEOGR.) ramificaţie, (pop.) crac. (~ al unei ape curgătoare.) 3. (TEHN.) pârghie. (~ al unei balanţe.) 4. (TEHN.) crac, margine, mână, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 5. (TEHN.) chingă, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziş. (~ la podul coşului morii.) 6. v. bată. 7. (TEHN.) furcă, mână, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de ţesut.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BRAŢ ~e n. 1) Parte a mâinii, cuprinsă între umăr şi cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mână. A ţine în ~e. A prinde în ~e. ♢ A strânge în ~e a îmbrăţişa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele încrucişate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie şi plăcere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. ~e de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu braţele. Un ~ de fân. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, maşini etc., care se aseamănă prin formă şi funcţie cu braţul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificaţie a unui curs de apă. /<lat. brachium
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionarul etimologic român)
BRAŢ s.n. (Mar.) Manevră curentă folosită la orientarea unei vergi în plan orizontal pentru ca velele să ocupe o anumită poziţie faţă de direcţia vântului. [Var. bras s.n. / < engl. brace, fr. bras].
(Dicţionar de neologisme)
BRAŢ s. n. 1. (mar.) manevră curentă care serveşte la braţarea vergilor. 2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mişcare sau poartă o sarcină. 3. distanţa dintre un punct şi linia de acţiune a unei forţe. (< engl. brace, fr. bras)
(Marele dicţionar de neologisme)
braţ s. n., pl. bráţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BRAŢ s. 1. (ANAT.) mână, (înv. şi reg.) brâncă. (A duce pe cineva de ~.) 2. (GEOGR.) ramificaţie, (pop.) crac. (~ al unei ape curgătoare.) 3. (TEHN.) pârghie. (~ al unei balanţe.) 4. (TEHN.) crac, margine, mână, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 5. (TEHN.) chingă, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziş. (~ la podul coşului morii.) 6. v. bată. 7. (TEHN.) furcă, mână, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de ţesut.)
(Dicţionar de sinonime)