brecie

BRÉCIE s.f. Rocă în alcătuirea căreia intră fragmente de roci colţuroase de dimensiuni mari şi ciment de natură sedimentară sau eruptivă. – Din germ. Breccie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRÉCI//E ~i f. geol. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăţi colţuroase de alte roci sau minerale dure. [Art. brecia; G.-D. breciei; Sil. -ci-e] /<germ. Breccie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BRÉCIE s.f. Rocă sedimentară tare, constituită din bucăţi colţuroase de minerale sau roci dure. [Gen. -iei. / < germ. Breccie, it. breccia – pietriş].
(Dicţionar de neologisme)

BRÉCIE s. f. rocă detritică rezultată prin cimentarea grohotişurilor, a sfărâmăturilor altor roci dure. (< germ. Breccie, it. breccia)
(Marele dicţionar de neologisme)

brécie s. f. (sil. -ci-e), art. brécia (sil. -ci-a), g.-d. art. bréciei; pl. brécii, art. bréciile (sil.-ci-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)