breton dex - definiţie, sinonime, conjugare

breton

BRETÓN1, bretoane, s.n. Păr lăsat pe frunte şi retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a peninsulei Bretagne (Franţa), descendentă a vechilor celţi. 2. Adj. Care aparţine bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. 3. S.f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRET//ÓN1 ~oáne n. Păr lăsat pe frunte şi retezat scurt în linie dreaptă. /<fr. bretonne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BRETÓN2 ~ă (~i, ~e) Care aparţine Bretaniei (Franţa) sau populaţiei ei; din Bretania. /<fr. breton
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BRETÓN3 ~ă, ~i, ~e m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Bretaniei (Franţa) sau este originară din Bretania. /<fr. breton
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BRETÓN s.n. Păr lăsat pe frunte şi tăiat drept. [< fr. breton].
(Dicţionar de neologisme)

BRETÓN1 s. n. păr lăsat pe frunte şi tăiat drept. (< fr. /à la/ breton)
(Marele dicţionar de neologisme)

BRETÓN2, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bretagne (Franţa). ♢ (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. (< fr. breton)
(Marele dicţionar de neologisme)

bretón (persoană) s. m., adj. m., pl. bretóni; f. sg. bretónă, g.-d. art. bretónei; pl. bretóne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bretón (păr lăsat pe frunte) s. n., pl. bretoáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: br bre bret breto

Cuvinte se termină cu literele: on ton eton reton