brianță

BRIÁNT, -Ă, brianţi, -te, adj. (Franţuzism) Strălucitor, sclipitor; strălucit. [Pr.: bri-ant] – Din fr. brillant.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRIÁNŢĂ s.f. (Franţuzism) Strălucire. [Pr.: bri-an-] – Din fr. brillance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRIÁNT adj. Strălucitor, sclipitor, strălucit. // s.n. v. briliant. [Pron. bri-ant. / < fr. brillant].
(Dicţionar de neologisme)

BRIÁNT, -Ă adj. 1. strălucit(or). 2. (fig.) splendid, măreţ. (< fr. brillant)
(Marele dicţionar de neologisme)

BRIÁNŢĂ s. f. 1. strălucire. 2. (fig.) splendoare, măreţie, pompă. (< fr. brillance)
(Marele dicţionar de neologisme)

briánt adj. m. (sil. bri-ant), pl. briánţi; f. sg. briántă, pl. briánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

briánţă s. f. (sil. bri-an-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BRIÁNT adj. v. strălucit, strălucitor.
(Dicţionar de sinonime)