bric

BRIC¹, bricuri, s.n. Navă cu două catarge, cu pânze pătrate şi bompres, uneori şi cu motor, folosită în trecut în scopuri militare. – Din fr. brick.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRIC² adj. invar., s.n. (Franţuzism) 1. Adj. invar. Cărămiziu. 2. S.n. Culoare cărămizie. – Din fr. brique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRIC ~uri n. înv. Corabie (militară sau comercială), prevăzută cu două catarge, cu pânze pătrate şi, uneori, cu motor. /<fr. brick
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BRIC s.n. Corabie cu două catarge, echipată cu pânze pătrate şi uneori cu motor. ♢ Bric-goeletă = bric al cărui arbore trinchet poartă vele pătrate, iar celălalt arbore vele aurice. [Pl. -curi. / < fr. brick, cf. engl. brig].
(Dicţionar de neologisme)

BRIC¹ s. n. velier cu două catarge şi bompres, folosit în trecut ca navă de luptă, iar astăzi ca navă-şcoală. (< fr. brick)
(Marele dicţionar de neologisme)

BRIC² adj. inv., s. n. cărămiziu. (< fr. brique)
(Marele dicţionar de neologisme)

bric (culoare) adj. invar., s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bric (navă) s. n., pl. brícuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BRIC adj. invar. v. cărămiziu, roşcat, roşiatic.
(Dicţionar de sinonime)