brio

BRÍO s.n. (În loc. adv.) Cu brio = a) cu multă însufleţire, vioi; b) în mod remarcabil, strălucit, excepţional. – Din it., fr. brio.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CON BRÍO loc. adv. (Muz.; indică modul de execuţie) Cu vervă, cu însufleţire. – Loc. it.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRÍO n. muz. Tehnică înaltă de execuţie muzicală. ♢ Cu ~ a) cu multă vioiciune; însufleţit; vioi; b) cu mult succes; în mod strălucit; excepţional. /<it., fr. brio
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

brió s.m. – Însufleţire, vivacitate. It. brio, cf. fr. brio (accentul ca în it.).
(Dicţionarul etimologic român)

BRIO- Element prim de compunere savantă, cu semnificaţia „muşchi”, „plantă”. [Pron. bri-o-. / < fr. bryo-, cf. gr. bryon].
(Dicţionar de neologisme)

BRÍO s.n. (Muz.; ca indicaţie de execuţie) Cu brio = însufleţit, vioi, cu vervă, cu vioiciune. [Pron. bri-o. / < it., fr. brio].
(Dicţionar de neologisme)

CON BRÍO loc.adv. (Muz.; ca indicaţie de execuţie) Cu strălucire. [< it. con brio].
(Dicţionar de neologisme)

CON BRÍO loc. adv. (muz.) cu vervă, cu însufleţire. (<it. con brio)
(Marele dicţionar de neologisme)

BRIO-¹ elem. „muşchi de pământ”. (< fr. bryo-, cf. gr. bryon)
(Marele dicţionar de neologisme)

BRÍO² s. n. vioiciune, veselie, ♦ cu ~ = în mod remarcabil, strălucit. (< it., fr. brio)
(Marele dicţionar de neologisme)

!brío s. n., art. bríoul
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

brío s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

con brio loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)