briptă

BRÍPTĂ, bripte, s.f. (Reg.) Cuţit sau briceag primitiv, cu mâner de lemn. ♦ Expr. A lua (pe cineva) la briptă = a bate (pe cineva). – Din scr. britva, ucr. brytva.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

bríptă (brípte), s.f. – Cuţit. Sb. britva (în Olt. şi Banat) sau rut. brytva (în Bucov.). Cuvînt puţin obişnuit.
(Dicţionarul etimologic român)

bríptă s. f, g.-d. art. bríptei; pl. brípte
(Dicţionar ortografic al limbii române)