BRÓŞĂ, broşe, s.f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de aşchiere cu tăişuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeţei (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BROŞÁ, broşez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broşuri, ale unei cărţi, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin aşchiere o piesă de metal, găurind-o sau şănţuind-o. – Din fr. brocher.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BRÓŞ//Ă ~e f. 1) Bijuterie, prevăzută cu un ac pentru a putea fi fixată la o haină (rochie, bluză etc.). 2) Unealtă cu care se prelucrează suprafeţele pieselor metalice. 3) med. Tijă specială, folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. [G.-D. broşei] /<fr. broche
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A BROŞ//Á ~éz tranz. 1) (coli sau foi) A uni cosând într-o copertă; a lega. 2) (piese de metal) A prelucra cu broşa. /<fr. brocher
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bróşă (-şe), s.f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche. – Der. broşa, vb. (a lega filele unei cărţi), din fr. brocher; broşor, s.m. (legător), din fr. brocheur; broşură, s.f., din fr. brochure.
(Dicţionarul etimologic român)
BRÓŞĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la şal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la maşina de broşat. [< fr. broche].
(Dicţionar de neologisme)
BROŞÁ vb. I. tr. 1. A lega laolaltă colile unei broşuri, ale unei cărţi etc. (într-o copertă moale). 2. A găuri sau a şănţui prin aşchiere o piesă metalică. [P.i. 3,6 -şează, 4 -şăm, ger. -şând. / < fr. brocher].
(Dicţionar de neologisme)
BROŞĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♢ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la maşina de broşat. (< fr. broche)
(Marele dicţionar de neologisme)
BROŞÁ vb. tr. 1. a lega laolaltă colile unei broşuri, cărţi etc. 2. a găuri, a şănţui prin aşchiere o piesă metalică. 3. a executa ornamente pe o ţesătură prin introducerea, în timpul ţesutului, a unui fir colorat. (< fr. brocher)
(Marele dicţionar de neologisme)
broşa, broşez v.t. (intl.) a ancheta, a cerceta. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
bróşă s. f., g.-d. art. bróşei; pl. bróşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
broşá vb., ind. prez. 1 sg. broşéz, 3 sg. şi pl. broşeáză, 1 pl. broşăm; ger. broşând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BROŞÁ, broşez, vb. I. Tranz. 1. A lega împreună colile sau foile unei broşuri, ale unei cărţi, ale unui caiet etc. (punându-le într-o copertă moale). 2. A prelucra prin aşchiere o piesă de metal, găurind-o sau şănţuind-o. – Din fr. brocher.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A BROŞ//Á ~éz tranz. 1) (coli sau foi) A uni cosând într-o copertă; a lega. 2) (piese de metal) A prelucra cu broşa. /<fr. brocher
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bróşă (-şe), s.f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche. – Der. broşa, vb. (a lega filele unei cărţi), din fr. brocher; broşor, s.m. (legător), din fr. brocheur; broşură, s.f., din fr. brochure.
(Dicţionarul etimologic român)
BRÓŞĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la şal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la maşina de broşat. [< fr. broche].
(Dicţionar de neologisme)
BROŞÁ vb. I. tr. 1. A lega laolaltă colile unei broşuri, ale unei cărţi etc. (într-o copertă moale). 2. A găuri sau a şănţui prin aşchiere o piesă metalică. [P.i. 3,6 -şează, 4 -şăm, ger. -şând. / < fr. brocher].
(Dicţionar de neologisme)
BROŞĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♢ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la maşina de broşat. (< fr. broche)
(Marele dicţionar de neologisme)
BROŞÁ vb. tr. 1. a lega laolaltă colile unei broşuri, cărţi etc. 2. a găuri, a şănţui prin aşchiere o piesă metalică. 3. a executa ornamente pe o ţesătură prin introducerea, în timpul ţesutului, a unui fir colorat. (< fr. brocher)
(Marele dicţionar de neologisme)
broşa, broşez v.t. (intl.) a ancheta, a cerceta. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
bróşă s. f., g.-d. art. bróşei; pl. bróşe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
broşá vb., ind. prez. 1 sg. broşéz, 3 sg. şi pl. broşeáză, 1 pl. broşăm; ger. broşând
(Dicţionar ortografic al limbii române)