bruftuire

BRUFTUÍ, bruftuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft. 2. Fig. (Fam.) A brusca pe cineva. [Var.: bruftuluí vb. IV] – Bruft + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRUFTUÍRE, bruftuiri, s.f. (Reg. şi fam.) Acţiunea de a bruftui. – V. bruftui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A BRUFTU//Í ~iésc tranz. 1) (pereţi, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bruftui, bruftuiesc, v.t. 1. a certa, a dojeni. 2. a brusca (pe cineva). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

bruftuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá.; conj. prez. 3 sg. şi pl. bruftuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bruftuíre s. f., g.-d. art. bruftuírii; pl. bruftuíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BRUFTUÍ vb. v. brusca.
(Dicţionar de sinonime)

BRUFTUÍRE s. v. bruscare.
(Dicţionar de sinonime)