bruftului

BRUFT, brufturi, s.n. (Reg.) Tencuială aruncată pe perete cu mistria (şi neîntinsă). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRUFTULUÍ vb. IV. v. bruftui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

bruft (brúfturi), s.n. – Văruit, spoire cu lapte de var. Tc., per. abruft „acţiunea de a uda podeaua cu apă” (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu pol. obrzucić, din sl. rjutiti „a zăcea”. – Der. bruftui (var. bruftului), vb. (a vărui; a brusca); bruftu(lu)ială, s.f. (văruit; dojană, ceartă). Iordan, BF, II, 192, consideră bruftui drept creaţie expresivă; în ce ne priveşte, credem că este expresivă numai adăugarea grupului lu, la var.
(Dicţionarul etimologic român)

bruftului, bruftuluiesc v.t. v. bruftui. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

bruft s. n., pl. brúfturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bruftuluí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bruftuluiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BRUFTULUÍ vb. v. brusca.
(Dicţionar de sinonime)