brută dex - definiţie, sinonime, conjugare
BRUT, -Ă, bruţi, -te, adj. 1. Care se găseşte în stare naturală, încă neprelucrat; care nu a fost încă transformat în produs finit. 2. (Despre greutatea mărfurilor) Care este socotit împreună cu ambalajul, vasul etc. în care se află, din care nu s-a scăzut daraua; (despre un venit) care a fost socotit împreună cu cheltuielile, impozitele etc. aferente. – Din lat. brutus, fr. brut.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRÚTĂ, brute, s.f. Om foarte brutal. – Din fr. brute.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BRU//T ~tă (~ţi, ~te) 1) (despre materiale) Care n-a fost încă prelucrat; netransformat încă în produs finit; în stare naturală. Petrol ~. 2) (despre greutatea unor mărfuri) Care constă din greutatea propriu-zisă şi greutatea ambalajului şi/sau a vehiculului de transport. 3) (despre venituri) Care este evaluat fără a scădea impozitul sau cheltuielile aferente. 4) fig. Care nu a fost supus unor operaţii intelectuale. Fapte ~te. /<lat. brutus, fr. brut
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BRÚT//Ă ~e f. Om cu manifestări de animal; persoană care vădeşte violenţă în comportare şi lipsă de inteligenţă. /<fr. brute
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

brut (-turi), s.n. – Pîine neagră. Sl. brotŭ, de la v. germ. brot (› germ. Brot), cf. Cihac, II, 29. Cuvînt înv., puţin folosit. – Der., de uz curent: brutar, s.m. (persoană care face sau vinde pîine); brutăreasă, s.f. (femeie care face sau vinde pîine; soţia brutarului); brutăresc, adj. (de brutari); brutărească, s.f. (dans tipic); brutărie, s.f. (clădire unde se face sau se vinde pîinea).
(Dicţionarul etimologic român)

brut (brútă), adj. – Neprelucrat, ordinar, necizelat. Fr. brut. – Der. brută, s.f., din fr. brute; brutal, adj., din fr. brutal; brutalitate, s.f., din fr. brutalité; brutaliza, vb., din fr. brutaliser; abrutiza, vb., din fr. abrutir, tratat ca în echivalenţa simbol-simboliza, general-generaliza etc.
(Dicţionarul etimologic român)

BRUT, -Ă adj. (Despre materii) În stare naturală; (despre compuse) netransformat într-un alt produs finit, neterminat. 2. (Op. n e t; despre greutatea unei mărfi) Din care nu s-a scăzut daraua; (despre venit) din care nu au fost scăzute cheltuielile. [Cf. it. bruto, fr. brut, lat. brutus].
(Dicţionar de neologisme)

BRÚTĂ s.f. Om rău, crud, violent. [Pl. -te. / < fr. brute].
(Dicţionar de neologisme)

BRUT, -Ă adj. 1. care se găseşte în stare naturală, neprelucrat, încă netransformat într-un produs finit. 2. (despre greutatea mărfurilor) total, inclusiv greutatea ambalajului; (despre venituri) din care nu au fost scăzute cheltuielile de producţie, pierderile, impozitul etc. (< lat. brutus, fr. brut, it. bruto)
(Marele dicţionar de neologisme)

BRÚTĂ s. f. om brutal, violent. (< fr. brute)
(Marele dicţionar de neologisme)

brut adj. m., pl. bruţi; f. sg. brútă, pl. brúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

brútă s. f., pl. brúte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BRUT adj. 1. grosolan, necioplit, necizelat, nefinisat, neprelucrat, (reg.) lişteav. (Material lemnos ~.) 2. v. netăbăcit.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Brut ≠ net
(Dicţionar de antonime)

Brută ≠ gentilom, gentleman
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: br bru brut

Cuvinte se termină cu literele: ta uta ruta