budăi dex - definiţie, sinonime, conjugare
BUDÁ, budez, vb. I. Tranz. (Livr.) A ţine la distanţă, a-şi exprima nemulţumirea (faţă de cineva) printr-o atitudine indiferentă sau morocănoasă. – Din fr. bouder.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUDẮI, budăie, s.n. (Reg.) 1. Vas din doage, de forma unui trunchi de con, în care se păstrează laptele, se duc bucatele la câmp, se ţin băuturi etc. 2. Trunchi scobit, întrebuinţat ca ghizd la fântână. – Din magh. bödön.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUDẮ//I ~ie n. pop. 1) Vas de dimensiuni reduse, din doage, având forma unui con tăiat la vârf şi folosit pentru păstrarea diferitelor băuturi sau pentru transportul bucatelor în câmp. 2) Uluc de fântână, făcut dintr-un trunchi de copac scobit. /<ung. bödöny
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

budắi (-áie), s.n. – 1. Butoi, vas din doage. – 2. Şanţ, canal de scurgere din lemn. – Var. budîi(e), budău, budîu, budae, buda(ş)că, budălău, budereu. Mag. bödöny „butoi” (Cihac, II, 485; DAR). – Der. budălău, s.n. (linguroi de lemn cu care se bate untul); budihace (var. budiheci, budihală, buduhală, buduhaie, buduhoi, etc.), s.m. (sperietoare, monstru); buduroi, s.m. (butoiaş, burduf). Rom. budalău, a ajuns în mag. (dialectal) în forma bödölö (Tamás, Magyar Nyelvör, XXIX, 182). Cea mai mare parte a acestor der. au fost considerate creaţii expresive (cf. Iordan, BF, VII, 277).
(Dicţionarul etimologic român)

BUDÁ vb. intr. A se arăta nemulţumit (faţă de cineva) printr-o atitudine îmbufnată sau indiferentă. ♢ (fam.) a face mutre (cuiva). (< fr. bouder)
(Marele dicţionar de neologisme)

budá vb., ind. prez. 1 sg. budéz, 3 sg. şi pl. budeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

budăi s. n., pl. budăie
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: bu bud buda

Cuvinte se termină cu literele: ai dai udai