bufă dex - definiţie, sinonime, conjugare
BUF3, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre comedii) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre opere muzicale) Care este compus în genul liric uşor. ♦ (Despre actori sau cântăreţi) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufă3; (despre roluri) specific comediei sau operei muzicale bufe3. – Din fr. bouffe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUF1 interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUF2 s.n. Numele unei figuri la jocul de arşice. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÚFĂ, bufe, s.f. Cută îndoită, fald la un obiect de îmbrăcăminte. – Cf. it. b u f f a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUF2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice. /<fr. bouffe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BUF1 interj. (se foloseşte pentru a reda zgomotul puternic şi înfundat, produs de un obiect greu la cădere, de o lovitură, de o explozie etc.). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BÚF//Ă ~e f. Fald la un obiect vestimentar. /<it. buffa
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

buf interj. – Exprimă zgomotul produs de ciocnirea a două corpuri, de o lovitură sau o căzătură. Creaţie expresivă, care se întîlneşte cu sl. buchnoti sau buchati „a bate cu putere”, de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a şovăit să derive cuvîntul rom. din sl. Pe de altă parte, rezultatele acestei rădăcini expresive s-au contaminat şi cinfundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhăi), vb. (a izbucni; a bombăni, a izbi); bufneală (var. bufăială, bufnet, bufnitură, buhnitură), s.f. (zgomot brusc); buhnaci, s.m. (certăreţ, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supăra, a irita); răbufni, vb. (a pocni; a cădea zgomotos).
(Dicţionarul etimologic român)

buf (-fi), s.m. – Bufniţă. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniţă, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Puşcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulaţie, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puţin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate şi cu creaţiile expresive bazate pe interj. buf.
(Dicţionarul etimologic român)

BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cântăreţi, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe].
(Dicţionar de neologisme)

BÚFĂ s.f. Cută, fald, umflătură la mâneca unei haine, la pantaloni etc. [< it. buffa].
(Dicţionar de neologisme)

BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< it. buffo, fr. bouffe)
(Marele dicţionar de neologisme)

BÚFĂ s. f. cută, fald, umflătură la mâneca unei haine, la pantaloni etc. (< it. buffa)
(Marele dicţionar de neologisme)

bufă, bufe s.f. 1. amantă, iubită. 2. prostituată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

buf interj., s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

buf adj. m., pl. bufi; f. sg. búfă, pl. búfe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

búfă s. f., g.-d. art. búfei; pl. búfe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)
(Dicţionar de sinonime)

BUF interj. puf!
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu buf

Cuvinte se termină cu literele: fa ufa