buiestru dex - definiţie, sinonime, conjugare

buiestru

[Sinonime]
BUIÉSTRU, -IÁSTRĂ, buieştri, -iestre, s.m., s.n., adj. 1. S.n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia paşii se fac cu picioarele din aceeaşi parte. 2. Adj., s.m. Buiestraş. 3. Adj. Nărăvaş; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUIÉSTRU n. Mers al unor animale, în special al calului, când calcă deodată cu ambele picioare de pe aceeaşi parte. [Sil. bu-ies-] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

buiéstru (buiástră), adj. – 1. (Cal) care merge făcînd paşii cu picioarele de aceeaşi parte. – 2. (S.n.) Mers al calului în acest fel. – 3. (Adj.) Impetuos, excesiv. – Var. boiastră, adj. f. (vacă in călduri). Origine incertă. După Giuglea, Dacor., I, 372, acceptat de Rosetti, II, 164, este vorba de lat. *boiester, de la boia „piedică, legătură”, datorită nevoii de a lega picioarele calului când se începe să i se arate pasul buiestru. Această ipoteză este dificilă din punct de vedere fonetic. Par mai puţin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer, Dacor., IV, 664 şi REW 1245), care pleacă de la *bovestris, şi ale lui Candrea, GS, VII, 287, care se bazează pe lat. ambo extra. Pe de altă parte, Puşcariu a susţinut cu tenacitate (DAR; Conv. Lit., XLVI, 167; Dacor., II, 683), der. de la un lat. *ambulester, de la ambŭlāre, care satisface semantic, dar care trezeşte îndoieli cu privire la fonetism. Toate aceste încercări de explicare pleacă de la presupunerea că este vorba de un cuvînt lat., şi această supoziţie se întemeiază pe prezenţa finalului -estru, care este posibilreprezinte suf. lat. -ester. Totuşi Cihac, II, 32 se gîndea la o posibilă der. de la sl. buj „încrezut”, bujakŭ „nebun” (› rom. buiac), cf. pol. zbujać się „a se împăuna”. Sensul 3 („excesiv”) coincide cu această indicaţie. Este cert că DAR se îndoieşte de autenticitatea acestui sens, care îl consideră o greşeală personală a lui Goga; dar cuvîntul apare repetat la Rebreanu, cu acelaşi sens, şi pe de altă parte, coincide cu var. boiastră „(vacă) în călduri”. Acest ultim cuvînt se leagă în DAR de *bovestris: der. nesigură, dacă ne gîndim că în mod normal ar trebui să se aştepte o formaţie bazată pe taurus. Este cert, prin urmare, că buiestru nu poate fi separat de buiac, fie că este vorba de o contaminare, fie de o der. directă, cu finala modificată de influenţa lui pedestru.
(Dicţionarul etimologic român)

buiéstru adj. m., s. m. (sil. -ies-), pl. buiéştri; f. sg. buiástră (sil. -ias-), pl. buiéstre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BUIÉSTRU adj., s. buiestraş. (Un ~ tânăr.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu bui buie buies buiest

Cuvinte se termină cu literele: ru tru stru estru iestru