buimăcire dex - definiţie, sinonime, conjugare
BUIMĂCÍ, buimăcesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină buimac. – Din buimac.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUIMĂCÍRE, buimăciri, s.f. Faptul de a (se) buimăci; buimăceală. – V. buimăci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A BUIMĂC//Í ~ésc tranz. A face să se buimăcească; a zăpăci; a năuci; a ului. /Din buimac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE BUIMĂC//Í mă ~ésc intranz. A deveni buimac; a nu mai şti de sine; a se năuci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /Din buimac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

buimăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. buimăcésc, imperf. 3 sg. buimăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. buimăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

buimăcíre s. f., g.-d. art. buimăcírii; pl, buimăcíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BUIMĂCÍ vb. a (se) ameţi, a (se) năuci, a (se) zăpăci, (pop.) a (se) bâigui, a (se) ului, (reg.) a (se) hăbăuci, a (se) uimăci, (Mold., Bucov. şi Transilv.) a (se) tehui, (înv.) a (se) cebălui. (S-a ~ de tot!)
(Dicţionar de sinonime)

BUIMĂCÍRE s. 1. năucire, zăpăcire. (~ cuiva.) 2. v. buimăceală.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A buimăci ≠ a dezmetici
(Dicţionar de antonime)

A se buimăci ≠ a se dezmetici
(Dicţionar de antonime)

Buimăciredezmeticire
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu bui buim buima buimac

Cuvinte se termină cu literele: re ire cire acire macire