bulbucătură

BULBUCĂTÚRĂ, bulbucături, s.f. Proeminenţă rotunjită, protuberanţă. – Bulbuca + suf. -ătură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BULBUCĂTÚR//Ă ~i f. Loc bulbucat de pe suprafaţa unui obiect; proeminenţă rotunjită. /a (se) bulbuca + suf. ~ătură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bulbucătúră s. f., g.-d. art. bulbucătúrii; pl. bulbucătúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BULBUCĂTÚRĂ s. v. proeminenţă, protuberanţă.
(Dicţionar de sinonime)