bulgări dex - definiţie, sinonime, conjugare
BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. pl. Populaţie turcică, aşezată la sfârşitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi. 2. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Bulgariei. 3. Adj. Care aparţine Bulgariei sau populaţiei ei, privitor la Bulgaria sau la populaţia ei; bulgăresc. + (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÚLGĂR s.m. v. bulgăre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÚLGĂRE, bulgări, s.m. Bucată compactă dintr-o materie solidă oarecare, mai ales de pământ; grunz. [Var.: búlgăr s.m.] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BULGĂRÍ, bulgăresc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A arunca cu bulgări în cineva. 2. A acoperi cu lut scheletul de nuiele împletite al unui grajd, al unei colibe etc. – Din bulgăre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BULGÁR1 ~ă (~i, ~e) Care aparţine Bulgariei sau populaţiei ei; din Bulgaria. /<sl. bugarinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BULGÁR2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Bulgariei sau este originară din Bulgaria. /<sl. bugarinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BÚLGĂR//E ~i m. Bucată mare şi compactă, de obicei de formă sferică, dintr-un material solid (pământ, zăpadă etc.); bolovan. [Var. bulgăr] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A BULGĂR//Í ~ésc tranz. pop. 1) A împroşca cu bulgări. 2) (scheletul de nuiele al unei construcţii) A lipi cu lut. /Din bulgăre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bulgár (bulgári), s.m. – Locuitor din Bulgaria. Mr. vurgar. Sl. bulgarinŭ, de unde provin şi bg. bulgarin, sb., cr. bugar, rus. bulgar, mag. bolgár (Cihac, II, 33). – Der. bulgăresc, adj. (bulgar); bulgăreşte, adv. (ca bulgarii); bulgărime, s.f. (colectivitate de bulgari); bulgărism, s.n. (împrumut lingvistic din bulgară); bulgărie, s.f. (grădină), nume care se explică prin ocupaţia predilectă a bulgarilor care trăiesc în Munt. şi Mold.; bulgări, vb. (Mold., a se ocupa cu cultivarea zarzavaturilor); bulgariu, s.n. (înv., piele tăbăcită), din tc. bulgari.
(Dicţionarul etimologic român)

bulgăr, bulgări s.m. 1. (intl.) aur. 2. izolator. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

bulgár s. m., adj. m., pl. bulgári; f. sg. bulgáră, pl. bulgáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

búlgăre/búlgăr s. m., pl. búlgări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bulgărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bulgărésc, imperf. 3 sg. bulgăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. bulgăreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BULGÁR adj. v. bulgăresc.
(Dicţionar de sinonime)

BÚLGĂRE s. 1. cocoloş, (reg.) bruş, (Transilv. şi Ban.) surducă. (Un ~ de pământ.) 2. drob, grunz, (pop.) zgrunţ, zgrunţur. (~ de sare.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu bul bulg bulga bulgar

Cuvinte se termină cu literele: ri ari gari lgari ulgari