bulgară dex - definiţie, sinonime, conjugare
BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. pl. Populaţie turcică, aşezată la sfârşitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi. 2. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Bulgariei. 3. Adj. Care aparţine Bulgariei sau populaţiei ei, privitor la Bulgaria sau la populaţia ei; bulgăresc. + (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BULGÁR1 ~ă (~i, ~e) Care aparţine Bulgariei sau populaţiei ei; din Bulgaria. /<sl. bugarinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BULGÁR2 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Bulgariei sau este originară din Bulgaria. /<sl. bugarinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BULGÁRĂ f. art. Limba bulgarilor. /<sl. bugarinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bulgár (bulgári), s.m. – Locuitor din Bulgaria. Mr. vurgar. Sl. bulgarinŭ, de unde provin şi bg. bulgarin, sb., cr. bugar, rus. bulgar, mag. bolgár (Cihac, II, 33). – Der. bulgăresc, adj. (bulgar); bulgăreşte, adv. (ca bulgarii); bulgărime, s.f. (colectivitate de bulgari); bulgărism, s.n. (împrumut lingvistic din bulgară); bulgărie, s.f. (grădină), nume care se explică prin ocupaţia predilectă a bulgarilor care trăiesc în Munt. şi Mold.; bulgări, vb. (Mold., a se ocupa cu cultivarea zarzavaturilor); bulgariu, s.n. (înv., piele tăbăcită), din tc. bulgari.
(Dicţionarul etimologic român)

bulgár s. m., adj. m., pl. bulgári; f. sg. bulgáră, pl. bulgáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bulgáră (limba) s. f., g.-d. art. bulgárei
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BULGÁR adj. v. bulgăresc.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu bul bulg bulga bulgar

Cuvinte se termină cu literele: ra ara gara lgara ulgara