buluc
[Sinonime]
BULÚC, bulucuri, s.n. 1. Număr mare de oameni strânşi la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din ţările româneşti) Unitate militară tactică formată din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbăşie; p. ext. ceată de oameni înarmaţi. – Din tc. bölük.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BULÚC1 adv. 1) În număr foarte mare; în masă; cu grămada. 2) Unul peste altul, înghesuindu-se. /<turc. bölük
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
BULÚC2 ~uri n. 1) Mulţime mare de oameni, strânşi la un loc în dezordine; droaie; gloată. 2) (în evul mediu) Unitate militară formată din mercenari, având aproximativ efectivul unei companii. /<turc. bölük
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bulúc (bulúcuri), s.n. – 1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. – 2. Corp, unitate. – 3. (Adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. – Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. Tc. böluk (Roesler 590; Şeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι, alb. bülük, bg. bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 şi 2. – Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge); bulucbaşe, s.m. (căpitan; comandant de companie), din tc. büluk-baş (Şeineanu, II, 61; Lokotsch 333); bulibaşe, s.m. (conducător de ţigani), deformare a cuvîntului anterior; bulucbăşel, s.m. (adjunct de căpitan); bulucbăşie, s.f. (companie).
(Dicţionarul etimologic român)
bulúc s. n., pl. bulúcuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BULÚC s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. droaie, gloată, grămadă, valvârtej. (Se repezeau ~ la el.) 3. s. (IST.) ceată, steag, (înv.) bulucbăşie. (În vechea organizare a armatei, ~ul avea aproximativ efectivul unei companii.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
BULÚC1 adv. 1) În număr foarte mare; în masă; cu grămada. 2) Unul peste altul, înghesuindu-se. /<turc. bölük
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
bulúc (bulúcuri), s.n. – 1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. – 2. Corp, unitate. – 3. (Adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. – Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. Tc. böluk (Roesler 590; Şeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι, alb. bülük, bg. bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 şi 2. – Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge); bulucbaşe, s.m. (căpitan; comandant de companie), din tc. büluk-baş (Şeineanu, II, 61; Lokotsch 333); bulibaşe, s.m. (conducător de ţigani), deformare a cuvîntului anterior; bulucbăşel, s.m. (adjunct de căpitan); bulucbăşie, s.f. (companie).
(Dicţionarul etimologic român)
bulúc s. n., pl. bulúcuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BULÚC s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. droaie, gloată, grămadă, valvârtej. (Se repezeau ~ la el.) 3. s. (IST.) ceată, steag, (înv.) bulucbăşie. (În vechea organizare a armatei, ~ul avea aproximativ efectivul unei companii.)
(Dicţionar de sinonime)