bunătate dex - definiţie, sinonime, conjugare

bunătate

[Sinonime]
BUNĂTÁTE, (1 3, II) bunătăţi, s.f. I. 1. Însuşirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândeţe; buneţe. 2. Bunăvoinţă, amabilitate. ♢ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogăţii. – Lat. bonitas, -atis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUNĂT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plină de bunăvoinţă; amabilitate. ♢ Ai ~atea fii amabil. 3) pl. Faptă bună; binefacere. ♢ Fă-mi ~atea fă-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate bună. 5) pl. Mâncăruri şi băuturi gustoase. [G.-D. bunătăţii] /<lat. bonitas, ~atis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bunătáte (bunătắţi), s.f. – 1. Însuşirea de a fi bun. – 2. Blîndeţe, dulceaţă. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate bună, valoare. – 5. Bunuri, bogăţii, averi. – 6. (Pl.) Mîncare sau băutură foarte bună. – Mr. bunătate, megl. bunătati. Lat. bŏnĭtātem (Puşcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunătăţi, vb. ( a face ca ceva să devină mai bun).
(Dicţionarul etimologic român)

bunătáte s. f., g.-d. art. bunătắţii; (binefaceri, mâncăruri, bogăţii) pl. bunătắţi
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

bunătáte s. f., g.-d. art. bunătăţii; (binefaceri, mâncăruri bune, bogăţii) pl. bunătăţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BUNĂTÁTE s. 1. v. blândeţe. 2. v. amabilitate.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Bunătaterăutate
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu bun buna bunat bunata

Cuvinte se termină cu literele: te ate tate atate natate