bunt dex - definiţie, sinonime, conjugare

bunt

BUNT, bunturi, s.n. (Înv. şi reg.) Conspiraţie; răscoală. – Din pol., rus. bunt.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

bunt (búnturi), s.n. – (Mold., înv.) Rebeliune, răscoală. – Var. bont. Pol. bunt, bont (cf. sb. bunt), din germ. Bund (Cihac, II, 22; Berneker 101; DAR). – Der. buntaş, s.m. (rebel, răsculat); buntuşnic, adj. (rebel). Buntuzui, vb. (Trans de N., a răscoli, a face dezordine), din mag. bontzolni (DAR), este cuvînt legat indirect de cele anterioare.
(Dicţionarul etimologic român)

bunt s. n., pl. búnturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: bu bun

Cuvinte se termină cu literele: nt unt