bunului dex - definiţie, sinonime, conjugare

bunului

[Sinonime] bun bun
BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s.m. şi f., (IX) bunuri, s.n., (X) adv. I. Adj. Care are calităţi. 1. Care face în mod obişnuit bine altora, care se poartă bine cu alţii; binevoitor. ♢ Expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun şi rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ♢ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligaţiile morale şi sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ♢ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ♢ Expr. Sfat bun = îndemn înţelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susţine pe cineva. ♢ Compuse: bun-simţ = capacitate bazată pe experienţa cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele: bună purtare = comportare conformă normelor moralei şi educaţiei: certificat de bună-purtare = a) (ieşit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în şcoală etc.; b) fig. recomandaţie orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviinţă = purtare cuviincioasă, creştere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinţi. 4. Caracteristic omului mulţumit, vesel, bine dispus. ♢ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ♢ Expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păţi bună = a avea necaz. (Ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ţi-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ţi-o bună că ţi-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situaţie dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri şi băuturi) Gustos, apetisant, ales. ♢ Expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ♢ Compus: bun-gust = simţ estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelşugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniştit, tihnit, fără griji; fericit. Viaţă bună. ♢ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ♢ Compus: (Bot.) bună-dimineaţa = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-şi îndeplineşte bine menirea. ♢ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacţie sau de alţi beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcţiunile lor) Care funcţionează bine. ♢ Expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte şi încălţăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preţ, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ♢ Expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ţine (una şi) bună = a susţine un lucru cu încăpăţânare. A şti una şi bună = a se încăpăţâna în susţinerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulaţie. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ♢ Expr. La ce bun? = la ce foloseşte? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme şi superstiţii) Prevestitor de bine. ♢ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. Adj. 1. Zdravăn, puternic, straşnic. ♦ Considerabil, mare. ♢ Loc adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., şi mai bine. ♢ Compuse: bună-credinţă s.f. = a) obligaţie de comportare corectă pe care părţile trebuie s-o respecte la încheierea şi la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acţionează în temeiul unui drept şi conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credinţă = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineaţă) = cândva, odată; pe neaşteptate. VII. Adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun.Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S.m. şi f. (Înv. şi pop.) Bunic, bunică. IX. S.n. 1. Ceea ce este util sau necesar societăţii sau individului pentru a-i asigura existenţa, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanţă în circulaţia economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăţie, avuţie. ♢ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ♢ Bune oficii = intervenţie a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale paşnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, aşa. – Lat. bonus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUN4 ~uri n. 1) Valoare materială de care dispune cineva; avut; proprietate. ~uri mobile şi imobile. 2) Obiect sau valoare care are importanţă socială, economică sau culturală. /<lat. bonus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BUN3 ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană luată în raport cu nepoţii săi; tată al tatălui sau al mamei în raport cu nepoţii; bunel; bunic. /<lat. bonus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BUN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se deosebeşte prin calităţi morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blând. ~ la inimă. ♢ Fii ~! fii drăguţ; fii amabil. Oameni ~i! formulă de adresare către mai mulţi ascultători. 2) Care manifestă aptitudini în domeniul său de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor ~. Şofer ~. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care este demn de laudă; corect; cinstit. Faptă ~ă. ♢ A fi sau a ajunge pe (sau în) mâini ~e a nimeri în condiţii favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi ~i a simpatiza pe cineva. A pune o vorbă ~ă pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a susţine pe cineva într-o chestiune. A fi în toane ~e a avea dispoziţie bună. 4) (referitor la lucruri sau noţiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofă ~ă. Traducere ~ă. Marfă ~ă. 5) (despre mâncăruri) Care are gust plăcut; gustos. ♢ Poamă ~ă (~ă poamă) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucături rele. 6) (despre recoltă) Care este în cantitate mare; din belşug; bogat; îmbelşugat. Roadă ~ă. 7) Care se caracterizează prin echilibru moral. A duce viaţă ~ă cu cineva. 8) Care are calităţi corespunzătoare destinaţiei. Apă ~ă de băut. ~ de însurat. ~ă de măritat. ~ pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care funcţionează bine. Ochi ~i. Dinţi ~i. ♢ ~ de gură care vorbeşte mult; vorbăreţ; guraliv. ~ de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circulă; care nu este fals. 11) (despre timp şi fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie ~ă. Vreme ~ă. 12) Care este convenabil; rentabil. Preţ ~. 13) Care este suficient de mare. O bucată ~ă de timp (de loc, de teren etc.). ♢ A trage un somn ~ a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o oră ~ă. 15) (de-spre relaţii de rudenie) Care au legături de sânge. Mamă ~ă. Văr ~. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de viţă. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) ~ă ziua! Noapte ~ă! Drum ~! ~ sosit! 18) (despre îmbrăcăminte) Care nu este uzat; nou încă. 19) (în construcţii care exprimă o atitudine ironică): A-i face cuiva una ~ă (sau a i-o face ~ă cuiva) a-i face cuiva o neplăcere, un rău. A o păţi ~ă a da de dracul; a se încurca. ~ă treabă! frumos, n-ai ce zice. Na-ţi-o ~ă! asta mai lipsea. Na-ţi-o ~ă, că ţi-am frânt-o (sau na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!) se ripostează cuiva, care, pentru a ieşi dintr-o situaţie, vine cu o propunere absurdă. /<lat. bonus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

BUN1 adv. Aşa să fie; de acord; bine. /<lat. bonus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

bun (-nă), adj. – 1. Care are calităţi, cu fire generoasă sau cu inimă miloasă. – 2. Favorabil, propice. – 3. Inspirat, fericit, care produce satisfacţie. – 4. Potrivit, adecvat. – 5. Desăvîrşit, de calitate. – 6. Adevărat, sincer. – 7. Legitim, autentic, veritabil. – 8. Direct, de gradul întîi. – 9. De neam mare, nobil. – 10. Capabil. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 12. (Antepus unui adj.) Complet, definitiv. – 13. (S.n.) Parte bună a ceva. – 14. Bogăţie, avere. – 15. (Înv.) Bunătate. – 16. (Adv.) Introduce o propoziţie printr-un acord sau o concesie retorică (se preferă, cu această funcţie, adv. bine). – 17. Element de compunere care se combină cu unele substantive, pentru a le adăuga noţiunea de „desăvîrşit, perfect, autentic”: bună credinţă, bună cuviinţă, bun gust, bun plac, bunăstare, Buna-Vestire, etc. – Mr., megl. bun, istr. bur. Lat. bŏnus (Puşcariu 237); REW 1208; Candrea-Dens., 195; DAR); cf. it. buono, prov. bo(n), fr. bon, sp. bueno, port. bom. Cf. bun „bunic”, bunătate. Der. buneţe, s.f. (înv., bunătate); îmbuna (var. îmbuni), vb. (a îmbunătăţi; a împăca, a linişti; înv., a adula, a linguşi); îmbunător, adj. (înv., linguşitor); îmbunăciune, s.f. (adulare; bunăvoinţă); îmbunătăţi (var. bunătăţa), vb. (a face ca ceva să devină mai bun); îmbunătură, s.f. (înv., adulare, linguşire); nebun, adj. (dement, smintit; nemaipomenit; bufon; piesă de şah); nebunariţă, s.f. (măselariţă, Hyosciamus niger); nebunatic, adj. (neastîmpărat, năzdrăvan); nebuneală, s.f. (demenţă, sminteală, ţicneală); nebunesc, adj. (de nebun, nebun); nebuneşte, adv. (ca un nebun); nebunie, s.f. (demenţă, sminteală; năzdrăvănie, poznă; aiureală, trăzneală); nebuni (var. înnebuni), vb. (a-şi pierde minţile; a se prăpădi, a se da în vînt după ceva); răsbuna, vb. (a-şi face singur dreptate), al cărui semantism („a îmbunătăţi”) se potriveşte cu cel al lui vindicarevindeca „a lecui”; răsbunător, adj. (vindicativ; care răzbună). Din rom. provine bg., sb., rut. bunika (Hyosciamus niger), cf. nebunariţă (Capidan, Raporturile, 219).
(Dicţionarul etimologic român)

bun (-ni), s.m. – Bunic. Lat. *avunus, cuvînt care provine din aceeaşi rădăcină indoeurop. (*awon „bunic”) ca avus şi care s-a păstrat numai în forma diminutivală avoncŭlus „unchi” (cf. Meillet, Mélanges Soc. Ling., IX, 141). S-a confundat curînd, poate chiar din lat., cu bonus, astfel încît este considerat în general der. al acestuia; cf., în plus, calabr. bona, piem. bona „bunică”. Der. bună, s.f. (bunică); bunic, s.m.; bunică, s.f.; răsbunic, s.m. (străbunic); străbun, s.m. (străbunic; strămoş); străbun, adj. (strămoşesc); străbunic, s.m.; străbunică, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)

bun de răzuit izmene expr. (d. – instrumente de tăiat) tocit. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

bucăţică bună expr. 1. femeie frumoasă / atrăgătoare. 2. femeie de o moralitate îndoielnică. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

búnă purtáre (comportament bun) adj. + s. f.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

bun-plác s. n., art. búnul-plac, g.-d. art. búnului-plac
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bun rămás adj. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bun adj. m., s. m., pl. buni; f. sg. búnă, g.-d. art. búnei, pl. búne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bun s. n., pl. búnuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

búnă ştiínţă adj. + s. f. (sil. şti-in-) (cu ~)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rămás-bún s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de búnă seámă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pelín-bun s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

bun-símţ s. n., art. búnul-símţ, g.-d. art. búnului-símţ
(Dicţionar ortografic al limbii române)

búnă purtáre adj. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BUN s. v. bunic, calitate, însuşire, tată-mare, virtute.
(Dicţionar de sinonime)

BUN adj., s. I. adj. 1. v. pozitiv. 2. v. binevenit. 3. v. propriu. 4. v. apt. 5. v. frumos. 6. v. blând. 7. cumsecade, îngăduitor, înţelegător, omenos, uman, (livr.) comprehensiv, (înv.) omenit. (S-a arătat ~ cu noi.) 8. (BIS.) îndurător, îngăduitor, milos, milostiv, (înv. şi reg.) milostivnic, (înv.) cruţător, milosârd, milosârdnic, mizericordios. (Dumnezeu e considerat ~.) 9. v. ascultător. 10. v. judicios. 11. v. frumos. 12. v. apropiat. 13. v. valoros. 14. v. competent. 15. v. veritabil. 16. v. curat. 17. v. bogat. 18. avantajos, bănos, productiv, profitabil, rentabil, (livr.) lucrativ, (fig.) mănos. (O afacere ~.) 19. v. valabil. 20. v. apreciabil. 21. v. întreg. 22. grozav, straşnic, zdravăn. (Un somn ~ l-a refăcut.) 23. v. gustos. 24. v. ales. II. s. 1. v. avere. 2. valoare. (Deţinător de ~uri.) 3. bun public v. patrimoniu. 4. v. produs.
(Dicţionar de sinonime)

BUN-SÍMŢ s. (înv. si pop.) simţire. (Lipsit de ~.)
(Dicţionar de sinonime)

MAMĂ BÚNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Bun ≠ prost, rău, răutăcios, stricat, neplăcut
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu bun bunu bunul bunulu

Cuvinte se termină cu literele: ui lui ului nului unului