burcă dex - definiţie, sinonime, conjugare

burcă

BÚRCĂ1, burci, s.f. (Reg.) Bundă (1). – Din ucr. burka.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÚRCĂ2, burci, s.f. (Reg.) Turtă din mălai care se coace pe vatră, în spuză. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÚR//CĂ ~ci f. 1) Manta bărbătească de postav, lungă şi largă. 2) Cojoc lung şi miţos, confecţionat din piei de oaie cu lâna în afară; bundă. /<ucr. burka
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

búrcă (búrci), s.f. – Bundă. Pol., rus. burka (Cihac, II, 55; DAR), sau mai probabil din tăt. burke (cf. M. Holderness, Notes relating to the Crim\'s Tartrs, Londra, 1823).
(Dicţionarul etimologic român)

búrcă (búrci), s.f. – Pîine mare. Tc. bürek (cf. Iordan, BF, VI, 170), cf. bg. burek, ngr. μπουρέϰι. În Mold. – Der. burechiuşe, s.f. (tăiţei de supă).
(Dicţionarul etimologic român)

búrcă (bundă, turtă) s. f., g.-d. art. búrcii; pl. burci
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: bu bur burc

Cuvinte se termină cu literele: ca rca urca