busolă

BUSÓLĂ, busole, s.f. Instrument alcătuit dintr-un cadran şi un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se aşază pe direcţia nord-sud. ♢ Expr. A-şi pierde busola = a se zăpăci, a-şi pierde dreapta judecată, simţul măsurii. ♦ Fig. Călăuză, conducător. – Din fr. boussole.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUSÓL//Ă ~e f. 1) Instrument de orientare, constând dintr-un cadran şi un ac magnetic mobil, care indică direcţia nord; compas. ♢ A-şi pierde ~a a) a-şi pierde dreapta judecată; a se zăpăci; a se buimăci; a se năuci; b) a pierde simţul măsurii; a-şi ieşi cu totul din fire. 2) fig. Principiu călăuzitor (în viaţă sau într-un domeniu de activitate). /<fr. boussole
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

busólă (busóle), s.f. – Instrument alcătuit dintr-un cadran şi un ac magnetic care se aşază pe direcţia nord-sud. – Mr. pusulă. Fr. boussole. În mr., din tc. pusula (‹ ngr. μπούσουλα).
(Dicţionarul etimologic român)

BUSÓLĂ s.f. Instrument compus dintr-un ac magnetic cu cadran, cu care se determină nordul. ♢ A-şi pierde busola = a se zăpăci. ♦ (Fig.) Călăuză, conducător, ghid. [Cf. fr. boussole, it. bussola].
(Dicţionar de neologisme)

BUSÓLĂ s. f. 1. instrument dintr-un ac magnetic şi un cadran gradat, cu care se determină nordul geomagnetic. ♢ a-şi pierde busola = a se zăpăci. 2. (fig.) călăuză, conducător, ghid. (< fr. boussole)
(Marele dicţionar de neologisme)

busolă, busole s.f. (adol.) ceas de mână. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

busólă s. f., g.-d. art. busólei; pl. busóle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
BUSÓLĂ s. compas. (~ indică direcţia nord-sud.)
(Dicţionar de sinonime)