butuci dex - definiţie, sinonime, conjugare
BUTÚC, butuci, s.m. 1. Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat şi curăţat de crengi; butură. ♦ Bucată groasă de lemn de foc; buştean, buturugă. ♢ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât să nu mai poată mişca; a lega cobză, a lega fedeleş. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucată groasă de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la măcelărie; trunchi care servea călăului pentru decapitarea condamnaţilor. 2. Fig. Om prost şi necioplit. 3. Partea de jos, mai groasă, a tulpinii viţei de vie (de la pământ până la punctul de ramificaţie). 4. Partea centrală a unui corp rotativ, care se montează pe un arbore şi în care sunt înfipte spiţe (la roţi), pale (la elice) etc. Butucul roţii. 5. Bucată groasă de lemn prevăzută cu găuri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestaţilor şi prizonierilor. 6. Partea superioară a jugului. 7. Talpa sau scaunul războiului de ţesut. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUTUCÍ, butucesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A băga picioarele, mâinile sau gâtul unui arestat sau ale unui prizonier într-un butuc (5). – Din butuc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BUTÚ//C ~ci m. 1) Bucată dintr-un trunchi de copac tăiat. 2) Bucată groasă de lemn de foc; buştean; buturugă. ♢ A dormi ~ a dormi adânc, fără simţire; a dormi bute; a dormi buştean. A-i trage cuiva ~cul a păcăli pe cineva. 3) Bucată din tulpina unui copac gros, destinat efectuării diferitelor operaţii (despicatul lemnelor de foc, tăiatul cărnii la măcelarie etc.); trunchi. 4) înv. Trunchi de lemn, prevăzut cu găuri, în care se prindeau mâinile, picioarele şi gâtul arestaţilor şi prizonierilor. 5) fig. Om prost şi needucat. 6) Partea de jos, mai groasă, a tulpinei viţei de vie. 7) Partea centrală a unei roţi în care se montează spiţele. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

butúc (butúci), s.m. 1. Trunchi, buturugă. 2. Partea de jos a tulpinei viţei de vie. 3. Instrument de tortură în care se prindeau picioarele, mîinile şi gîtul condamnaţilor. 4. Partea centrală a roţii. 5. Buştean scurt. 6. Calapod de pălărier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butău, butură, buture. < Din lat. *bottum, „bont, fără vîrf” şi „bot, obiect rotund”, prin intermediul unei formaţii diminutivale, ca sat > sătuc, pat > pătuc etc. Coincidenţa semantică între „rotund” şi „trunchi”, cf. fr. bille, billot. Var. provin de la *but, pl. *buturi; de la această ultimă formă s-a refăcut un sing. analogic butur(ă). – Der butai, s.n. (înv., stup); butuci, vb. (a pune în butuc 3); butucănos (var. botocănos, butucos), adj. (grosolan, necizelat); buturugă (var. buturig, buturigă, buturoagă), s.f. (trunchi, ciot), de la butur(ă) + suf. -uc, cf. alternanţa butuc-butug; buturugat, adj. (cu noduri); butuşină, s.f. (ciot); îmbutuci, vb. (a pune în butuc, în instrument de tortură). – Credem, prin urmare, că acest cuvînt este un simplu dublet al lui bot. Nu numai că această opinie nu este împărtăşită de filologi, dar nici nu există un acord în legătură cu identitatea cuvintelor menţionate mai sus. Pentru butuc, Schuchardt, ZRPh., XV, 103 (cf. DAR, I, 712) se referă la o rădăcină but-, fără altă explicaţie, pe care Densusianu, Hlr., 381, o consideră de origine cumanică (cf. cuman. butak „ramură”) şi pe care Tiktin o consideră slavă. Din tc. butak, după Şeineanu, II, 65; şi din tc. buduk „cu picioare scurte” (cf. bondoc), după K. Treimer, Mitt. Wien, 356, cf. Lokotsch 372. Acelaşi radical bott- „gros, rotund” revine la Diculescu, 17 şi ZRPh., XL, 413 (cf. REW 1239a), dar considerat de origine germanică; butuc ar fi în legătură cu it. botta (comasc. bottola), fr. botte şi butură cu gepidicul *bûtilo.. Această părere, acceptată de Gamillscheg, Rom. germ., II, 250-1, şi Scriban, a fost respinsă de Densusianu, GS, I, 348, pentru care butura provine din bg. botur (cf. Rosetti, II, 82). Acelaşi cuvînt este menţionat şi ca provenind din lat. *buttula (Candrea, Eléments, 2; REW 1389); din lat imbutum (Giuglea, LL, II, 31); din sl. (Tiktin); din arab. batk „acţiunea de a tăia” (Moldovan, 404); sau din vreo altă limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 320). Butură rămîne fără explicaţie în DAR, care afirmă, în schimb, că buturugă este „rezultatul unei fuziuni a lui butuc cu butură şi tumurug”. – Dacă explicaţia noastră este corectă, din rom. trebuie să provină rut. butjuk, butuki (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 406), mag. butuk, bg. botur(o) (Capidan, Raporturile, 221), ngr. μπούτουρα (Bogrea, Anuarul, II, 391). – [1238]
(Dicţionarul etimologic român)

butúc (butúci), s.m. – 1. Trunchi, buturugă. – 2. Partea de jos a tulpinii viţei de vie. – 3. Instrument de tortură în care se prindeau picioarele, mâinile şi gâtul condamnaţilor. – 4. Partea centrală a roţii. – 5. Buştean scurt. – 6. Calapod de pălărier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butău, butură, buture. Din lat. *bottum „bont, fără vârf” şi „bot, obiect rotund”, prin intermediul unei unei formaţii diminutivale, ca satsătuc, patpătuc. Coincidenţa semantică între „rotund” şi „trunchi” este evidentă, cf. fr. bille, billot. Var. provin de la *but, pl. *buturi; de la această ultimă formă s-a refăcut un sing. analogic butur(ă). – Der. butai, s.n. (înv., stup); butuci, vb. (a pune în butuc 3); butucănos (var. botocănos, butucos), adj. (grosolan, necizelat); buturugă (var. buturug, buturigă, buturoagă), s.f. (trunchi, ciot), de la butur(ă) -uc, cf. alternanţa butuc-butug; buturugat, adj. (cu noduri); butuşină, s.f. (ciot); îmbutuci, vb. (a pune în butuc, în instrument de tortură). Credem, prin urmare, că acest cuvânt este un simplu dublet al lui bot. Nu numai că această opinie nu este împărtăşită de filologi, dar nici măcar nu există un acord în legătură cu identitatea cuvintelor menţionate mai sus. Pentru butuc, Schuchardt, ZRPh, XV, 103 (cf. DAR, I, 712) se referă la o rădăcină but-, fără altă explicaţie, pe care Densusianu, Hlr., 381, o consideră de origine cumanică (cf. cuman. butak „ramură”) şi pe care Tiktin o consideră slavă. Din tc. butak, după Şeineanu, II, 65; şi din tc. buduk „cu picioare scurte” (cf. bondoc), după K. Treimer, Mitt. Wien, 356, cf. Lokotsch 372. Acelaşi radical bott- „gros, rotund” revine la Diculescu, 17 şi ZRPh., XL, 413 (cf. REW 1239a), dar considerat de origine germanică; butuc ar fi în legătură cu it. botta (comasc. bottola), fr. botte şi butură cu gepidicul *bûtilo. Această părere, acceptată de Gamillscheg, Rom. germ., II, 250-1, şi Scriban, a fost respinsă de Densusianu, GS, I, 348, pentru care butură provine din bg. botur (cf. Rosetti, II, 82). Acelaşi cuvînt este menţionat şi ca provenind din lat. *buttula (Candrea, Éléments, 2; REW 1389); din lat. imbutum (Giuglea, LL, II, 31); din sl. (Tiktin); din arab. batk „acţiunea de a tăia” (Moldovan 404); sau din vreo altă limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 320). Butură rămîne fără explicaţie în DAR, care afirmă, în schimb, că buturugă este „rezultatul unei fuziuni a lui butuc cu butură şi tumurug”. Dacă explicaţia nostră este corectă, din rom. trebuie să provină rut. butjuk, butuki (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 406), mag. butuk, bg. botur(o) (Capidan, Raporturile, 221), ngr. μπούτουρα (Bogrea, Anuarul, II, 391).
(Dicţionarul etimologic român)

butúc s. m., pl. butúci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

butucí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. butucésc, imperf. 3 sg. butuceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. butuceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BUTÚC s. 1. v. buturugă. 2. v. buştean. 3. tăietor, trunchi, (rar) tăiş, (reg.) tăiuş, (Transilv. şi Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 4. (TEHN.) bedreag, scaun de cioplit. (Un ~ al rotarului.) 5. scaun, trunchi. (~ de măcelărie.) 6. obadă, (reg.) tumurug, (înv.) dibă, gros. (~ de tortură.) 7. (TEHN.) (pop.) căpăţână, (reg.) bucium, buştean, bute, creier. (~ la roată.) 8. (TEHN.; la pl.) plazuri (pl.), tălpi (pl.), (reg.) craci (pl.)., drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeţi (pl.). (~ la războiul de ţesut.) 9. (TEHN.) pat, picior, scaun, strat, talpă, (reg.) pitrucă, stârciog. (~ la sucală, la vârtelniţă.)
(Dicţionar de sinonime)

BUTÚC s. v. bucium, ceafă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu but butu butuc

Cuvinte se termină cu literele: ci uci tuci utuci