buză dex - definiţie, sinonime, conjugare
BÚZĂ, buze, s.f. l. Fiecare dintre cele două părţi cărnoase care mărginesc gura şi acoperă dinţii. ♢ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este uşor despicată (ca la iepure). ♢ Expr. (Fam.) A rămâne cu buzele umflate = a rămâne înşelat, dezamăgit în aşteptările sale. A-şi muşca buzele (de necaz sau de părere de rău) = a regreta foarte tare, a se căi. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a rămâne păgubaş; a fluiera a pagubă. A se şterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit să renunţe la ceva. A-i crăpa (sau a-i plesni, a-i scăpăra, a-i arde cuiva) buza (de sau după ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-şi linge buzele (după ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lăsa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copil) a fi gata să izbucnească în plâns. ♦ Margine a unei răni pricinuite de o tăietură adâncă. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza străchinii. ♢ Expr. (Rar) Plin (până în) buză = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui şanţ, a unei păduri etc. 4. Ascuţiş al unor instrumente de tăiat; tăiş. 5. (În sintagma) Buză de bandaj = partea proeminentă a bandajului montat pe roţile autovehiculelor de cale ferată, care serveşte la menţinerea şi la conducerea vehiculului respectiv pe şină. – Cf. alb. b u z ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

BÚZ//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre cele două părţi cărnoase, proeminente care mărginesc gura din exterior. ♢ ~ de iepure buză uşor despicată (ca la iepure), constituind o anomalie congenitală. A întoarce ~a pe dos a se supăra tare, mai ales fără motiv; a se bosumfla. A-şi linge ~ele după ceva a dori ceva foarte tare; a râvni ceva. A-şi muşca ~ele a regreta amarnic. A rămâne cu ~ele umflate a rămâne dezamăgit; a fi decepţionat de ceva. 2) Linie care mărgineşte suprafaţa unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei răni. 3) Partea ascuţită a unui obiect de tăiat; ascuţiş; tăiş. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

búză (búze), s.f. – 1. Fiecare din cele două părţi cărnoase care mărginesc gura. – 2. Margine a unei răni. – 3. Labie, margine a vulvei. 4. Margine. – 5. Tăietură. – 6. Parte superioară, culme, vîrf. – Mr. buză, megl. budză. Probabil bot sau lat. botum „bot”, cu suf. - (ca în căcărează, gălbează, coacăză, pupăză etc.). Dovada semantică este constituită de sensul 6, care nu se explică plecîndu-se de la accepţia de „buză”, ca în bg. buza „obraz”; cf. şi bosumflat. Pentru schimbarea semantică, cf. bucă. Prezenţa cuvîntului în alb. (buzë) a determinat pe mai mulţi cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). După Jokl, 11, în alb. ar proveni dintr-un cuvînt primitiv cu rădăcina *br- „gură”, cu suf. -zë (cf. lituan. burná „gură”, armen. beran „gură”), ipoteză care ne pare incertă. DAR, Philippide, II, 702 şi Rosetti, II, 112, menţionează doar corespondenţa rom. cu alb., fără a trage concluzii. După părerea noastră, alb. trebuie să provină din rom. Nici izvoarele lat. indicate pînă acum nu sînt convingătoare. Miklosich, Alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteză reluată de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gîndea la o confuzie a lui basium cu bucca. Puşcariu 242 (şi JB, XI, 48) imagina o rădăcină lat. *bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteză abandonată în DAR. În sfîrşit, Vaillant, BL, XIV, 16, porneşte de la sl. *lobŭza „buză” sau „sărut”, cf. lobŭzati „a săruta” şi dăbălăza. Der. buza, vb. (a face bot, a-şi umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urît, dizgraţios); buzău, adj. (bosumflat, îmbufnat); buzăilă (var. buzilă), s.m. (poreclă pentru botoşi, sau pentru copiii plîngăcioşi); buzar, s.m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buziş, adv. (într-un singur rînd, unul lîngă altul, formînd front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Drăganu, Dacor., VI, 265; răsbuzat, adj. (răsfrînt). Din rom. par a proveni bg. buza „obraz” (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest „bucălat”, budzule „buze groase”, budzulast „botos” (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia „gură, în limbajul infantil” (Berneker 104); adj. buzatisch „botos”; ngr. μπουσλάω „a fi ratat, a da greş” (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buzë „buză”.
(Dicţionarul etimologic român)

a-i arde buza (după ceva) expr. a râvni (după ceva), a tânji (după ceva); a avea neapărat nevoie (de ceva) (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

búză s. f., g.-d. art. búzei; pl. búze
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BÚZĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) usnă. (~ de sus.) 2. buză inferioară v. labium; buză superioară v. labrum. 3. gură, (înv. şi reg.) usnă. (~ a unui pahar, a unui vas.)
(Dicţionar de sinonime)

BÚZĂ s. v. ascuţiş, lamă, limbă, margine, tăiş.
(Dicţionar de sinonime)

BUZÁ vb. v. olări, teşi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: bu buz

Cuvinte se termină cu literele: za uza