cântar dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÂNTÁR, cântare, s.n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutăţii unui obiect sau a unei fiinţe, de obicei a unei mărfi. ♢ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanţă. ♦ Cântărire. Înşală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăţilor folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp şi pe regiuni. – Din tc. kantar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂNTÁR ~e n. Instrument pentru determinarea greutăţii unui corp constând dintr-o pârghie cu braţe egale şi două talere, care echilibrează cu greutăţi etalonate; balanţă; cumpănă. ♢ A trage la ~ a) a avea greutate; b) a conta; a avea importanţă. /<turc. kantar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cîntár (cântáre), s.n. – 1. Instrument care serveşte la stabilirea greutăţii, balanţă. – 2. Fir cu plumb. – 3. Cumpănă a fîntînii. – 4. Orcic, cruce a căruţei. – 5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. – 6. Cric de ridicat greutăţi. – 7. Constelaţia Balanţei. – Mr. cîndare, megl. căntar. Tc. kantar, din arab. qintar (‹ lat. centenarius), în parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Şeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf. alb. kandar, bg., sb. kantar. Pentru aî, prin intermediul lui *căntări, *căntăresc, cf. Graur, BL, IV, 74. – Der. cîntăreală, s.f. (acţiunea de a cîntări); cantaragiu, s.m. (slujbaş la biroul de control al greutăţilor), din tc. kantarci; cîntări, vb. (a determina greutatea unui corp; a examina, a cumpăni; a valora).
(Dicţionarul etimologic român)

CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci şi la romani, cu picior şi toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care ţâşnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos].
(Dicţionar de neologisme)

CÁNTAR s. n. 1. vas de băut la greci şi romani, cu picior şi toarte, folosit la amestecatul vinului cu apa. 2. fântână de forma unui vas, din care ţâşnea apa. (< fr. canthare, gr. kantharos)
(Marele dicţionar de neologisme)

cântar, cântare s.n. aparatul genital bârbătesc (cu penisul erect plasat între testicule). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a ciupi la cântar expr. (d. comercianţi) a înşela clienţii (la cântar) cântărind incorect. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cântár s. n., pl. cântáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cántar (vas) s. n., pl. cántare
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂNTARUL-PIÉTRELOR s. v. buhai, coinac.
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTÁR s. 1. balanţă, (pop.) cumpănă, (reg., mai ales în Munt. şi Olt.) terezie, (prin Transilv.) şlag, (înv.) staderă.(~ pentru stabilirea greutăţii unei mărfi.) 2. (n. pr.; art.) v. Balanţa. 3. cântărire, cântărit, (pop.) cântăreală. (L-a înşelat la ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTÁR s. v. basculă, crucea dinainte, decimal, zecimal.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca can cant canta

Cuvinte se termină cu literele: ar tar ntar antar