cântare dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÂNTÁ, cânt, vb. I. 1. Intranz. şi tranz. A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale care se rânduiesc într-o melodie, într-un acord etc. ♢ Expr. Joacă cum îi cântă = face întocmai cum îi porunceşte altul. ♦ (Despre păsări, insecte etc.) A scoate sunete plăcute la auz. caracteristice speciei. 2. Intranz. şi tranz. A scrie versuri în cinstea cuiva sau a ceva, a elogia (în versuri) pe cineva sau ceva; a descrie, a povesti ceva în versuri. 3. Tranz. (Fam.) A îndruga, a înşira vorbe goale. – Lat. cantare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂNTÁRE, (II) cântări, s.f. I. Acţiunea de a cânta şi rezultatul ei. II. 1. Cântec (de laudă, bisericesc etc.); muzică. ♦ Sunet caracteristic (plăcut) scos de diverse păsări şi insecte. 2. Compoziţie literară cu caracter laudativ. – V. cânta.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂNTÁR, cântare, s.n. 1. Nume dat mai multor instrumente care servesc la stabilirea greutăţii unui obiect sau a unei fiinţe, de obicei a unei mărfi. ♢ Expr. A trage la cântar = a) a cântări (mult), a avea greutate (mare); b) a avea importanţă. ♦ Cântărire. Înşală la cântar. 2. Unitate pentru măsurarea greutăţilor folosită în trecut, a cărei valoare a variat în timp şi pe regiuni. – Din tc. kantar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CÂNTÁ cânt 1. intranz. 1) A emite cu vocea sau cu un instrument un şir de sunete muzicale organizate într-o melodie. ~ frumos. ~ la nai. 2) (despre unele păsări sau insecte) A scoate sunete melodioase, caracteristice speciei. 3) fam. A vorbi mult şi fără rost; a îndruga; a trăncăni; a flecări; a pălăvrăgi. 2. tranz. 1) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a interpreta; a executa; a zice. 2) A trata cu elogii (în versuri); a ridica în slăvi (printr-o poezie); a elogia; a slăvi; a glorifica; a exalta. /<lat. cantare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÂNT//ÁRE ~ări f. 1) v. A CÂNTA. 2) v. CÂNTEC. 3) Lucrare literară în care se aduce laudă cuiva sau se glorifică ceva. /v. a cânta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÂNTÁR ~e n. Instrument pentru determinarea greutăţii unui corp constând dintr-o pârghie cu braţe egale şi două talere, care echilibrează cu greutăţi etalonate; balanţă; cumpănă. ♢ A trage la ~ a) a avea greutate; b) a conta; a avea importanţă. /<turc. kantar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cîntá (cântát, át), vb. – 1. A emite cu vocea un şir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la saţietate. – 7. (Fam.) A vorbi ,a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a mărturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunţa. – 10. (Arg.) A înşela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cănt. Lat. cantāre (Puşcariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s.n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Puşcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în megl. cǫntu); cîntare, s.f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreţ, s.m. (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, s.n. (acţiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adj. şi s. (care cîntă; cîntăreţ; pasăre care cîntă); cîntătoare, s.f. (Arg., gură). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantată, s.f., din it. cantata; canto, s.m., din it. canto; cantor, s.m., din lat. cantor (sec. XVIII); canţonetă, s.f. (monolog comic, total sau parţial în versuri; cîntec, romanţă), it. canzonetta; canţonetist, s.m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Puşcariu 822 şi DAR şi Candrea-Dens., 355, îl derivă direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există mr. ncăntare, ci pare creaţie a scriitorilor romantici; încîntător, adj.; încîntec, s.n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.
(Dicţionarul etimologic român)

cîntár (cântáre), s.n. – 1. Instrument care serveşte la stabilirea greutăţii, balanţă. – 2. Fir cu plumb. – 3. Cumpănă a fîntînii. – 4. Orcic, cruce a căruţei. – 5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. – 6. Cric de ridicat greutăţi. – 7. Constelaţia Balanţei. – Mr. cîndare, megl. căntar. Tc. kantar, din arab. qintar (‹ lat. centenarius), în parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Şeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf. alb. kandar, bg., sb. kantar. Pentru aî, prin intermediul lui *căntări, *căntăresc, cf. Graur, BL, IV, 74. – Der. cîntăreală, s.f. (acţiunea de a cîntări); cantaragiu, s.m. (slujbaş la biroul de control al greutăţilor), din tc. kantarci; cîntări, vb. (a determina greutatea unui corp; a examina, a cumpăni; a valora).
(Dicţionarul etimologic român)

CÁNTAR s.n. Vas de băut la greci şi la romani, cu picior şi toarte. ♦ Fântână de forma unui vas, din care ţâşnea apa. [Pl. -re, var. cantharos s.n. / < fr. canthare < lat. cantharus, gr. kantharos].
(Dicţionar de neologisme)

CANTÁ vb. I. intr. (Schi) A merge pe canturi. [< germ. kanten].
(Dicţionar de neologisme)

CÁNTAR s. n. 1. vas de băut la greci şi romani, cu picior şi toarte, folosit la amestecatul vinului cu apa. 2. fântână de forma unui vas, din care ţâşnea apa. (< fr. canthare, gr. kantharos)
(Marele dicţionar de neologisme)

cântă la altă masă expr. pleacă de-aici! (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cânta sticleţii în cap expr. 1. a avea idei bizare. 2. a fi nebun. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cânta (cuiva) prohodul expr. (intl.) 1. a complota împotriva cuiva; a pune la cale asasinarea cuiva. 2. a omorî (pe cineva), a ucide (pe cineva). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta la pian expr. 1. (intl.) a i se prevala amprentele digitale. 2. a spăla rufe de mână. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta la cobză expr. (intl.) a denunţa, a trăda. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta la armonică expr. (tox.) a inhala vapori de heroină de pe o folie de aluminiu încălzită. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta în strună expr. a se arăta dr aceeaşi părere cu cineva pentru a-i câştiga simpatia; a linguşi (pe cineva). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta în corul lui tanti Milica expr. (intl., înv.) a fi informatorul miliţiei. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-i cânta cuiva aleluia expr. 1. a lua parte la înmormântarea cuiva. 2. a considera (pe cineva / ceva) definitiv compromis. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cânta, cânt I v.t. 1. (intl.) a denunţa. 2. a tâlhări. II v.i. (intl.) a mărturisi. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cântarea cântărilor expr. (intl.) delaţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cântare, cântări s.f. 1. denunţ, trădare. 2. mârturisire. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cântar, cântare s.n. aparatul genital bârbătesc (cu penisul erect plasat între testicule). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a ciupi la cântar expr. (d. comercianţi) a înşela clienţii (la cântar) cântărind incorect. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cântá vb., ind. prez. 1 sg. cânt, 2 sg. cânţi, 3 sg. şi pl. cântă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cântáre s. f., g.-d. art. cântării; (cântece) pl. cântări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cântár s. n., pl. cântáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cántar (vas) s. n., pl. cántare
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cantá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. canteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂNTÁ vb. 1. (MUZ.) a executa, a interpreta, a intona, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (~ o melodie, o doină.) 2. (MUZ.) a suna. (~ din frunză.) 3. (MUZ.) a sufla. (~ din fluier.) 4. v. glorifica.
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTÁ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTÁRE s. 1. v. cânt. 2. v. muzică. 3. v. canon.
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTARUL-PIÉTRELOR s. v. buhai, coinac.
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTÁR s. 1. balanţă, (pop.) cumpănă, (reg., mai ales în Munt. şi Olt.) terezie, (prin Transilv.) şlag, (înv.) staderă.(~ pentru stabilirea greutăţii unei mărfi.) 2. (n. pr.; art.) v. Balanţa. 3. cântărire, cântărit, (pop.) cântăreală. (L-a înşelat la ~.)
(Dicţionar de sinonime)

CÂNTÁR s. v. basculă, crucea dinainte, decimal, zecimal.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca can cant canta cantar

Cuvinte se termină cu literele: re are tare ntare antare