cârâie dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte şi guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuţit şi strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -îi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂRẤIE, cârâie, s.f. (Rar) Dâră, dungă (de sudoare). – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CÂRÂÍ cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale şi repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproşând şi creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cărîie (-îi), s.f. – Urmă lăsată pe trup de sudoare şi murdărie, jeg. Lat. *carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carroña (REW 1707), toate su sensul primitiv de „cadavru”. Pe lîngă un sens secundar natural, de „puturos” (cf. port. carronho, valenc. carronya şi v. engad. karuoñ „leneş”, cu aceeaşi evoluţie a rom. „puturos”), se pare că a existat de asemenea o confuzie cu ideea de „rîie”, al cărei cuvînt este aproape identic, cf. sp. carroñar „a cauza rîia”. Întrucît sp. roña înseamnă firesc şi rîie şi „jeg”, semantismul nu oferă nici o dificultate pentru rezultatul rom.
(Dicţionarul etimologic român)

cârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cârâie s. f., art. cârâia, g.-d. art. cârâiei; pl. cârâie, art. cârâiele
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂRÂÍ vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca car cara carai

Cuvinte se termină cu literele: ie aie raie araie