cârâit dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÂRÂÍ, cấrâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre unele păsări; la pers. 3) A scoate sunete caracteristice, neplăcute, scurte şi guturale. 2. Intranz. Fig. (Peior.) A vorbi cu un ton ascuţit şi strident, care trădează ostilitate. 3. Tranz. Fig. (Fam.) A cicăli, a bate la cap pe cineva. ♦ Refl. recipr. A se certa. Toată ziua se cârâie.Câr + suf. -îi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂRÂÍT1 s.n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂRÂÍT2 -Ă, cârâiţi, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuţit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CÂRÂÍ cârâi 1. intranz. 1) (mai ales despre găini) A scoate sunete scurte, guturale şi repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr”; a chirăi. 2) fig. depr. (despre oameni) A vorbi pe un ton strident. 2. tranz. fig. (persoane) A deranja reproşând şi creând diferite lucruri; a cicăli; a morocăni. /câr + suf. ~âi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÂRÂÍT1 n. 1) A CÂRÂI. 2) Sunet gutural caracteristic, scos de unele păsări (găini, ciori etc.). /v. a cârâi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÂRÂÍ//T2 ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A CÂRÂI. 2) (despre voce, sunete) Care nu este melodios. /v. a cârâi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. cârâie, imperf. 3 sg. cârâiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cârâít s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂRÂÍ vb. v. bodogăni, cicăli, ciondăni, ciorovăi, dăscăli, plictisi, sâcâi.
(Dicţionar de sinonime)

CÂRÂÍT s. v. cârâială.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca car cara carai

Cuvinte se termină cu literele: it ait rait arait