cârc dex - definiţie, sinonime, conjugare

cârc

CÂRC interj. (Pop. şi fam.; în expr.) A nu (mai) zice (sau spune) (nici) cârc = a nu (mai) spune nici o vorbă, a tăcea chitic. – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂRC interj. : A nu zice nici ~ a tăcea chitic; a nu scoate nici o vorbă. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cîrc, interj. – 1. Exprimă sunetele scoase de păsările din ogradă. – 2. Exprimă ideea a ceva minim: nimic, nici un pic. Formaţie expresivă; cf. cîr, şi sl. kruknǫti „a piui.” Miklosich, Slaw. Elem., 42, pune în legătură rom. cu sl., dar rădăcina expresivă este probabil spontană, ca în cîr sau gr. ϰιρϰν-, sicil. karkariare (REW 4674), fr. courcailler. Der. cîrcîi (var. cîrcăi, gircăi, chi(o)rcăi, chi(o)rcăni, chercă(n)i; mr. cărcăies), vb. (a piui, a cîrîi), pe care Conev 54 îl derivă din bg. krŭkam (cf. Capidan, Meglonoromînii, 60 şi Pascu, I, 66); cîrcîit, s.n. (piuit); cîrcni, vb. (a piui, a ţipa; a bombăni; a protesta; a spune ceva, a deschide gura), care pare o formă redusă de la var. *cîrcăni, cf. chiorcăni, dar este contaminată de sl. krkniti, cu acelaşi sens (după Skok 72, din sb. krknuti); cîrcotă, s.f. (chiţibuş; neînţelegere, ceartă); cîrcotaş, adj. (certăreţ, scandalagiu); cîrcotos, adj. (certăreţ); cîrcoti, vb. (a face scandal; a critica; a se agita, a se foi); cîrcoteală, s.f. (încurcătură, belea); cîrcoseală (var. cîrcoveală), s.f. (pretext).
(Dicţionarul etimologic român)

cârc interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ca car

Cuvinte se termină cu literele: rc arc