cârlig dex - definiţie, sinonime, conjugare

cârlig

[Sinonime]
CÂRLÍG, cârlige, s.n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ♢ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat. care serveşte la scoaterea găleţii cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiţei, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peştele. 4. Încuietoare la o uşă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subţire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiţă sau cârcel de viţă de vie. – Cf. k ă r l i k.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂRLÍ//G ~ge n. 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care serveşte pentru a atârna, a prinde sau a agăţa un obiect. 2) Parte componentă a undiţei, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croşetă; igliţă. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la uşă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agaţă într-un belciug. 7) rar Porţiune dintr-o mlădiţă de viţă de vie care se răsădeşte în pământ; butaş. /<bulg. kărlik
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cîrlíg (cîrlíge), s.n. – 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Şperaclu, cheie. – 5. Croşetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o uşă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuţit de tăbăcar. – 12. Mlădiţă sau cercel de viţă de vie. – 13. Subtilitate în argumentaţie, maliţie. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creaţie expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicaţii sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s.m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s.n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s.f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonţ, s.n. (Trans., cîrlig); cîrlionţ (var. (s)cîrlion(ţ), cîrlioanţă), s.m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionţa (var. încîrlionţa, (în)cîrlionţi), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionţ nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151).
(Dicţionarul etimologic român)

cârlíg s. n., pl. cârlíge
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂRLÍG s. 1. (reg.) sclimpuş. (~ de rufe.) 2. v. andrea. 3. v. buhai.
(Dicţionar de sinonime)

CÂRLÍG s. v. furcă, pisc.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca car carl carli

Cuvinte se termină cu literele: ig lig rlig arlig