cârni dex - definiţie, sinonime, conjugare
CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt şi cu vârful ridicat puţin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁRNE, cărnuri, s.f. 1. Nume dat ţesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor împreună cu ţesuturile la care aderă. ♢ Carne de tun = masă de militari trimişi pe front spre a lupta şi care sunt expuşi măcelului, cu pierderi mari de vieţi omeneşti. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♢ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau uşor) la o rană. În carne şi oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-şi pune (sau a-şi băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrăşa. A creşte carnea pe cineva = a simţi o satisfacţie, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Bucată din ţesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuinţată ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feţei acesteia. 4. (Bot.) Pulpă la fructe. – Lat. caro, carnis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂRNÍ, cârnesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A (se) îndrepta în altă direcţie; a (se) întoarce. ♢ Expr. (Tranz.) Îţi cârneşte nasul din loc = miroase extrem de urât. A-şi cârni nasul sau (intranz.) a cârni din nas = a se arăta nemulţumit (strâmbând din nas); a strâmba din nas. ♦ Fig. A reveni asupra celor spuse, hotărâte, a nu mai face ce a spus, ce a hotărât. 2. Tranz. A tăia, a rupe vârful lăstarilor tineri ai unor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. – Din cârn.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÂRN ~ă (~i, ~e) 1) (despre nas) Care este scurt şi cu vârful ridicat în sus. 3) şi substantival (despre oameni) Care are nasul mic şi ridicat în sus. 3) ist. Care are nasul tăiat (ca pedeapsă). 4) fig. (despre obiecte) Care are vârful adus în sus sau strâmbat. /<sl. krunu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÁRN//E cărnuri f. 1) Ţesut muscular la oameni şi animale. ♢ A tăia în ~ vie a acţiona drastic. În ~ şi oase în persoană; în realitate. ~ din ~ea cuiva descendent direct al cuiva. A prinde la ~ a se îngrăşa. ~ de tun militari trimişi special spre a fi masacraţi în război. 2) Produs alimentar constând din ţesutul muscular al animalelor sau al păsărilor. ~ de porc. 3) rar Parte moale a unui fruct sau a unei legume; miez; pulpă. [G.-D. cărnii] /<lat. caro, carnis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CÂRN//Í ~ésc 1. intranz v. A CÂRMI.~ din nas a-şi manifesta nemulţumirea (dezaprobarea, dispreţul etc.) printr-o grimasă. 2. tranz. (viţă de vie, tomate, bumbac etc.) A supune unei operaţii de înlăturare a vârfurilor la lăstarii principali sau la ramurile laterale. /Din cârn
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

cîrn (cấrnă), adj. – 1. Fără nas, cu nasul tăiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. Sl. krŭnŭ „cu nasul tăiat”, de la krnoti „a mutila” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s.f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a tăia nasul, pedeapsă pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-şi pierde nasul; a curăţa pomii de ramuri uscate), care ajunge să se confunde cu omonimul său, der. de la cîrmă; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s.m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al cărui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomană; a cerşi). Pentru ultimii der., Scriban propune să se plece de la un sl. *krŭno-nogiĭ; este posibil şi să se presupună o formaţie bazată pe paralelismul cu olog, slăbănog, boşorog, etc.
(Dicţionarul etimologic român)

cárne (cắrnuri), s.f. – 1. Ţesut muscular al corpului omenesc sau al animalelor. – 2. La fructe, pulpă. – Mr. cară, carne, megl. carni, istr. cǫrne. Lat. carnem (Puşcariu 295; Candrea-Dens., 266; REW 1706; DAR); cf. it. , sp., port. carne, prov., cat. carn, fr. chair. Cele două forme ale mr. se explică prin păstrarea nom. caro alături de acuz. carnem. – Der. cărnărie, s.f. (cantitate de carne); cărnicios, adj. (cărnos); cărniu, adj. (de culoarea cărnii); cărnui, vb. (a descărna); cărnos, adj. (care are multă carne); cf. mr. cărnos, cuvînt care poate fi der. cu suf. -os, sau reprezentant direct al lat. carnosus (Puşcariu 296; Candrea-Dens., 268; REW 1704; DAR), cf. prov., cat. carnos, sp., port. carnoso; cîrnosi (var. cărnosi), vb. (a descărna; a toca mărunt carnea; a îngrijora, a chinui), a cărui der. este neclară, şi care se datorează fără îndoială unei contaminări cu sb. krnjiti „a face bucăţele”. – Compară cîrneleagă, s.f. (marţea săptămînii antepenultime din dulcele Crăciunului; carnaval); mr. cărleagă, al cărui al doilea element este liga, de la ligāre (Puşcariu 376; cf. Candrea-Dens., 270; REW 5024; DAR), cu sensul de „interzicere”, propriu rom. a lega (cf. carnaval, de la carnem levare, sp. carnestolendas, vicent. carlassare) – Der. neol. carnaţie, s.f., din fr.; carnasier, carnivor, adj.; carnificare, s.f.; carnozitate, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)

CARN(I)- elem. „carne”. (< fr. carn/i/-, cf. lat. caro, carnis)
(Marele dicţionar de neologisme)

a băga carnea la salam şi oasele la nasturi expr. (intl.) a comite un asasinat. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cârn adj. m., pl. cârni; f. sg. cârnă, pl. cârne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cárne s. f., g.-d. cărni, art. cărnii; (feluri de carne) pl. cărnuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

múscă de cárne s. f. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cârní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârnésc, imperf. 3 sg. cârneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârneáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CÂRN adj. v. îndoit, strâmb.
(Dicţionar de sinonime)

CÁRNE s. 1. (Transilv.) hanţ. (~ de vită.) 2. (BOT.) pulpă. (~ a unui fruct.)
(Dicţionar de sinonime)

SĂPTĂMÂNA CĂRNII s. v. cârneleagă, harţi.
(Dicţionar de sinonime)

CÂRNÍ vb. v. cârmi, coti, întoarce, vira.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca car carn

Cuvinte se termină cu literele: ni rni arni