cățelul dex - definiţie, sinonime, conjugare

cățelul

[Sinonime]
CĂŢÉL, căţei, s.m. I. 1. Pui de câine; p. ext. pui de animal sălbatic (asemănător cu câinele). ♢ Expr. (Fam.) Cu căţel, cu purcel = cu întreaga familie şi cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. Om linguşitor şi fără scrupule. 3. Compuse: (Zool.) căţelul-pământului = orbeţ; căţel-de-mare = corosbină; căţel-de-frasin sau căţelul-frasinului = cantaridă. II. Fiecare dintre părţile care compun căpăţâna de usturoi. – Lat. catellus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂŢÉ//L ~i m. 1) Pui de câine. ♢ Cu ~ (şi) cu purcel cu toţi ai casei; cu toate catrafusele. 2) Pui de animal sălbatic asemănător câinelui. 3): ~ de usturoi fiecare dintre bucăţelele de usturoi care formează căpăţâna. /<lat. cattellus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

căţél (căţéi), s.m. – 1. Pui de cîine. – 2. Pui de animal din familia canidelor. – 3. Adulator, linguşitor. – 4. Larvă de albină, viespe sau furnică. – 5. Gaură în mînerul coasei, în care se fixează lama acesteia. – 6. Parte ce se desprinde din căpăţîna de usturoi. – 7. Parte a cheii care intră în broască. – 8. Frînă la războiul de ţesut, care împiedică mişcarea de recul a sulului de urzeală. – 9. Montant de uşă. – 10. Stîlp, coloană, suport vertical destinat să susţină o greutate. – 11. Trăgătoare de cizme. – 12. (Arg.) Avocat, apărător. – Mr. cătsăl; megl. cătsǫl. Lat. cattelus (Puşcariu 314; Candrea-Dens., 273; REW 1763; Şeineanu, Chien, DAR); cf. it. catello, v. prov. cadel, fr. chiot, cat. cadell, arag. cadillo, gal. cadelo. Hasdeu, Cuv. Bătrîni, I, 274, pleca de la catullus, cf. Corominas, I, 569. Accepţia 6 ar reprezenta după Puşcariu, Lat. ti, 10 şi Puşcariu 315, lat. cap(i)tellum; însă la această opinie pare a se renunţa în DAR, şi nu se justifică, dacă se are în vedere sensul der. căţeli, şi accepţia identică a it. cacchio „germen”, abruz. kakkye „sfert de nucă”, fr. caïeu „bulb”, care pleacă de la acelaşi cuvînt lat. Der. căţelandru, s.m. (căţel, pui de cîine); căţeleşte, adv. (precum cîinii); căţeli (var. căţela), vb. (a fi în călduri; despre animale, a se împerechea; a se multiplica; despre plantele cu bulb, a da lăstari; despre albine, a ieşi din larvă), cuvînt pe care Koerting 2021 şi Graur, Rom., LV, 251 îl derivă greşit de la lat. cattullire (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 276 şi Graur, BL, VI, 145), şi care ar putea reprezenta lat. catillare, glosat de Du Cange „per alienas domos girare, tractum a catulis”. Din rom. provine mag. kecel (Candrea, Elemente, 405; Edelspacher 16).
(Dicţionarul etimologic român)

căţél-de-frásin/căţélul-frásinului s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căţél s. m., pl. căţéi, art. căţéii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căţélul-pământului s. m., pl. căţéii-pământului
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căţél-de-máre s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂŢÉLUL s. art. v. câinele-mic.
(Dicţionar de sinonime)

CĂŢÉL s. 1. (ZOOL.) (în limbajul copiilor) cuţu. 2. (TEHN.) cordenci, (reg.) cripalcă, piedică, proptar, răzuş, scară, scaun, tocălie. (~ la războiul de ţesut.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂŢÉL s. v. cheotoare, măsea, pui, trăgătoare.
(Dicţionar de sinonime)

CĂŢEL-DE-MÁRE s. v. corosbină.
(Dicţionar de sinonime)

CĂŢELUL-FRÁSINULUI s. v. cantaridă, gândac de frasin.
(Dicţionar de sinonime)

CĂŢELUL-PĂMÂNTULUI s. v. orbete.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Căţeldulău
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cat cate catel catelu

Cuvinte se termină cu literele: ul lul elul telul atelul