căci dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂCI conj. (Introduce propoziţii explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc căci am trăit cu ei. + ce.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂCI conj. (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; pentru că; deoarece. /+ ce
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂCÁ, cac, vb. I. Intranz. (câteodată şi tranz.) şi refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Puşcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) şi ngr. kakarándza (= excrement))
(Dicţionarul etimologic român)

căcá (các, át), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Puşcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se foloseşte în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s.m. (leneş; laş); căcălău, s.n. (belşug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s.m. (latrinar); căcănărie, s.f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s.f. (excrement de oaie, capră, iepure, şobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s.f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s.f. (closet); căcătură, s.f. (defecare); căcău, s.m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s.m. (căcăcios); cîca, adj. şi adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s.f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), şi ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza.
(Dicţionarul etimologic român)

cắci conj. – 1. De ce (introduce prop. exclamative sau interogative). – 2. Pentru că, deoarece, fiindcă (introduce prop. explicative). – Mr. căţe, căţi, megl. kǫţi. Compunere din şi ce, înv. căce. Sensul 1, vechi, corespunde mai curînd sensului primitiv al compunerii, cf. derept ce. În Munt. se pronunţă uneori cîci, de unde provine bg. gače „ca şi cum”.
(Dicţionarul etimologic român)

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloţi / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minţi, a duce cu vorba. 4. a se speria. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a se căca împrăştiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minţi, a susţine lucruri neadevărate. 3. a speria. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

căca, cac (pop., vulg.) I. v.t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

căci conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

câci s.n. (înv., reg.) lădiţa din partea dinapoi a unei bărci, în care se ţineau uneltele; chichiţă, chilnar.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CĂCÁ vb. v. defeca, ieşi.
(Dicţionar de sinonime)

CĂCI conj. v. .
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cac

Cuvinte se termină cu literele: ci aci