căi dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂÍ, căiesc, vb. IV. Refl. A-i părea cuiva rău, a regreta, a recunoaşte că a greşit. ♦ Tranz. (Rar) A compătimi pe cineva; a căina. – Din sl. kajati sen.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CAL, cai, s.m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie şi la tracţiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinţi (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau aşa cum sunt, fără să se mai ţină seama de defecte. ♢ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poştă = a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărţuită, muncită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situaţie mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereţi) = a-şi închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paştele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanţă (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână şi rea; vrăjitoare. ♢ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forţă pe secundă, folosită pentru a exprima puterea unui motor. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de şah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic peşte marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluţ de mare, hipocamp (2) (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CÁLE, căi, s.f. I. 1. Fâşie de teren special amenajată pentru a înlesni circulaţia oamenilor, a vehiculelor şi a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afară sau afară din cale = peste măsură, neobişnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a ieşi) înaintea cuiva, împiedicându-l (să înainteze, să facă un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o acţiune, a i se împotrivi. A ieşi (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A găsi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti că este nimerit. Calea-valea = treacă-meargă, aşa şi aşa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo şi încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregăti ceva, a aranja; a sfătui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau ...) = a fi aproape să..., pe punctul să..., gata de a... ♦ Cale ferată = mijloc de transport terestru, destinat circulaţiei vehiculelor prin rulare pe şine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinări care indică numele) Nume dat unor străzi lungi şi largi. ♦ Căile respiratorii = aparatul respirator. 2. Arteră de pătrundere într-un oraş, făcând legătura cu o şosea importantă. 3. Element al unei construcţii pe care se deplasează un aparat sau o maşină. 4. Succesiune de linii şi centrale intermediare prin care se realizează legătura telefonică sau telegrafică între două localităţi. 5. Călătorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsă = a se întoarce din drum. Cale bună! formulă de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanţă, depărtare. A mers cale de două ceasuri. II. Fig. Direcţie luată de o dezvoltare, de o acţiune, de o mişcare; linie. ♦ Metodă, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemulţumită de hotărârea unui organ de jurisdicţie sesizează organul competent în vederea desfiinţării hotărârii şi rejudecării litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativă. – Lat. callis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE CĂ//Í mă ~iésc intranz. A fi cuprins de regret; a-i părea rău; a regreta. /<sl. kajati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CAL cai m. 1) Animal domestic erbivor cu copita nedespicată, folosit la tracţiune şi la călărie. ~ pursânge. ~ şarg. ♢ ~ de bătaie a) persoană hărţuită de toţi; b) problemă de care se ocupă multă lume şi care revine mereu pe primul plan. A fi (sau a ajunge) ~ de poştă a fi întrebuinţat la toate; a alerga mult. A face (sau a ajunge) din ~ măgar a face să ajungă într-o situaţie mai rea de cum a fost. La paştele cailor niciodată. A spune cai verzi pe pereţi a povesti lucruri nereale. O fugă (sau o alergătură) de ~ o distanţă (destul de) mică. ~ul râios găseşte copacul scorţos cine se aseamănă, se adună. ~ul bun se vinde din grajd lucrul bun nu are nevoie de reclamă. ~ul are patru picioare şi tot se poticneşte pot greşi şi cei deştepţi. ~ul de dar nu se caută la dinţi (sau în gură) lucrurile primite în dar se iau aşa cum sunt, fără să se mai ţină seama de defecte. A cunoaşte ca pe un ~ breaz a cunoaşte foarte bine pe cineva. Vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi când vrei să-i faci cuiva bine. 2): ~-de-apă, ~ul-popii, ~ul-dracului libelulă. ~-de-mare peşte marin având capul asemănător cu cel al calului. 3): ~-putere unitate de măsură a puterii egală cu 75 de kilograme forţă-metri pe secundă. 4) Aparat de gimnastică pentru sărituri. 5) Piesă la jocul de şah ce reprezintă capul şi gâtul acestui animal. /<lat. caballus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CÁL//E căi f. 1) Fâşie de teren special amenajată pentru circulaţia oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afară peste măsură. ~ea vieţii cursul vieţii. A-şi face ~ (sau drum) a) a-şi crea posibilităţi de pătrundere undeva; b) a căuta pretext pentru a vizita pe cineva. A găsi cu ~ a socoti că este nimerit. A face cuiva ~ a lăsa să treacă. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva să-şi ajungă ţinta. A-i ţine ~ea cuiva a) a urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câştiga bunăvoinţa; b) a pândi trecerea cuiva. A pune ţara la ~ a discuta multe şi de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul să... A-şi pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe săturate. ~ bună! urare făcută la plecarea cuiva; călătorie plăcută! A face ~ întoarsă a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treacă-meargă. Ce mai ~ea-valea ce să mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Stradă care servea drept arteră principală de circulaţie într-un oraş. 3) Linie de comunicaţie. ~ ferată. ~ aeriană. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Căi respiratorii sistem de organe care asigură respiraţia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei maşini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafaţă pe care rulează roţile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Direcţie de dezvoltare, de mişcare. ♢ Pe ~ administrativă prin organele de administraţie. Pe ~ ierarhică din instanţă în instanţă. A o lua pe altă ~ a încerca prin altă metodă. 7) Interval care separă două puncte în spaţiu; distanţă; depărtare. A mers ~ de două zile. [Art. calea; G.-D. căii] /<lat. callis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

căí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A căina, a compătimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i părea rău, a avea remuşcări. Sl. kajati sę, kajǫ sę „a face penitenţă” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. căina şi pocăi. Der. căială, s.f. (regret, remuşcare); căinţă, s.f. (părere de rău); necăinţă, s.f. (lipsă de căinţă).
(Dicţionarul etimologic român)

cal (-ai), s.m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exerciţii de gimnastică). – 3. Piesă de şah. – 4. Mecanism care reglează presiunea morii de făină. – 5. Masă de dulgherie. – 6. Frînă a cilindrului războiului de ţesut. – 7. Lampă de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul morţilor. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 şi Gramm., I, 9; Puşcariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. După ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oară, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscripţie de la Callatis, în Dobrogea). Totuşi, noi cercetări sprijină ideea că este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo „castrat”, de la cavus (V. Cocco, Caballus, „Biblios”, XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelulă), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. călare, călător, încălica. Der. căiesc, adj. (cabalin); căişor, s.m. (căluţ; şah; căluşei); căluţ, s.m. (dim. al lui cal; lăcustă, cosaş); căloniu, s.m. (Banat şi Trans., horn sau nişă în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; banchetă de căruţaş; scaun de tăbăcar); căluş, s.n. (piesă mică de lemn pe care se sprijină coardele întinse ale viorii; botniţă; şevalet; botniţă prevăzută cu cuie pentru a împiedica viţeii să sugă; piesă la războiul de ţesut, în general, suport, sprijin, reazem; mănunchi de alune care cresc împreună; dans tipic; joc de copii, cu un arc a cărui săgeată sau căluş se răsuceşte o dată cu coarda şi se lansează ca efect al mişcării de răsucire); căluşel, s.m. (căluţ; mănunchi de alune; bîrne care susţin coşul de moară; lăcustă, Dicticus verrucivorus); căluşei, s.m. (carusel, căişori; joc de noroc); căluşar, s.m. (dansator tipic; dansează în grupuri de 7, 9 sau 11, conduşi de o căpetenie care face legămînt să nu vorbească vreme de 40 de zile; poartă costume tipice, cu clopoţei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat şi plin de figuri acrobatice); căluşerească, s.f. (dans tipic din Moldova); căluşeresc, adj. (propriu căluşarilor); căluşereşte, adv. (în felul căluşarilor); căluşerie, s.f. (grup de căluşari). – DAR îl explică pe căluşar prin căluş, datorită legămîntului de a nu vorbi al căpeteniei. În căluşei este posibil să fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
(Dicţionarul etimologic român)

cále (cắi), s.f. – 1. Stradă, drum, şosea. – 2. Parcurs şi durată a acesteia. – 3. Distanţă (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Puşcariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Puşcariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Puşcariu, Études de linguistique, 40; şi Dacor., VIII, 283; şi Rosetti, I, 174. Cf. călător. Der. docale adv. (Maram., dintr-odată); calist, s.m. (Arg., om care se plimbă alene), în argoul din Bucureşti şi în limbaj fam. desemnează de obicei pe cei care se plimbă în mod regulat pe Calea Victoriei, arteră principală a oraşului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου „plec, mă duc” sau πίγαινε ϰαλειά σου „urmează-ţi drumul”.
(Dicţionarul etimologic român)

CAL- v. cali-.
(Dicţionar de neologisme)

a ajunge din cal măgar expr. a-i merge din ce în ce mai rău; a decădea
(Alte dicţionare)

cal alb expr. (tox.) heroină. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cal, cai s.m. 1. bărbat înalt. 2. (deţ.) ţigară. 3. zar. 4. (la sg. – tox.) heroină. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cai verzi pe pereţi expr. lucruri imposibile / de necrezut / fanteziste. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

calu’ bălan expr. (er.) penis. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea ochelari de cal expr. a refuza perceperea realităţii în întreaga ei complexitate: a fi retrograd. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

calea putreziciunii expr. închisoare. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

căí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. căiésc, imperf. 3 sg. căiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ságna-cálului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cal s. m., pl. cai, art. caii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cal-putére s. m., pl. cai-putére; simb. CP (internaţional HP)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

múscă de cal s. f. + prep. + s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

díntele-cálului (porumb) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cálul-drácului s. m., pl. cáii-drácului
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cal-turtít s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cal-de-ápă s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

páştile-cálului/páştile-cáilor (bot.) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cal-de-máre s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sápa-cálului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

săpúnul-cálului s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coáda-cálului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pădúchele-cálului s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cálul-pópii s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cálea-Láptelui s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cále s. f., g.-d. art. căii; pl. căi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cálea-válea loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

din cále-afáră loc. adv. (tempo rapid)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

din cále afáră loc. adv. (tempo lent)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cálea-Róbilor s. pr. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cále cále, s.f. (reg.) coş, horn; ogeac.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

câi, cấie, adj. (reg.) ciung, schilav, schilod.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CĂÍ vb. 1. a se pocăi, a regreta, (reg.) a se măcădui, (prin Transilv. şi Mold.) a(-şi) bănui, (prin Transilv.) a şăinăli, (înv.) a se înfrânge, a jeli, a jelui, a se scârbi, a se smeri. (Se ~ pentru cele făcute.) 2. v. pocăi.
(Dicţionar de sinonime)

CĂÍ vb. v. căina, compătimi, deplânge, plânge.
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-DE-PE-MARGINEA-CĂII s. v. timoftică.
(Dicţionar de sinonime)

ASUDUL-CÁLULUI s. v. osul-iepurelui.
(Dicţionar de sinonime)

CAL-DE-ÁPĂ s. v. libelulă.
(Dicţionar de sinonime)

CAL s. 1. (ZOOL.) cabalină, (pop. şi depr.) mărţână. 2. (IHT.) cal-de-mare (Hippocampus hippocampus) v. căluţ-de-mare. 3. (TEHN.) căluşel, război. (~ la moara de vânt.) 4. (TEHN.) scaun. (~ la scăunoaie.)
(Dicţionar de sinonime)

CAL-DE-IÁRBĂ s. v. lăcustă.
(Dicţionar de sinonime)

CAL-DE-MÁRE s. v. morsă.
(Dicţionar de sinonime)

CÁLUL s. art. v. leul.
(Dicţionar de sinonime)

CALUL-PÓPII s. v. libelulă.
(Dicţionar de sinonime)

CAL-TURTÍT s. v. libelulă.
(Dicţionar de sinonime)

CALUL-DRÁCULUI s. v. libelulă.
(Dicţionar de sinonime)

GÂZA-CÁLULUI s. v. musca-calului.
(Dicţionar de sinonime)

PAŞTELE-CÁILOR s. v. traista-ciobanului.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHELE-CÁLULUI s. v. colţul-babei.
(Dicţionar de sinonime)

MUSCA-CÁILOR s. v. tăun.
(Dicţionar de sinonime)

CALCEA-CÁLULUI s. (BOT.; Caltha palustris) (reg.) bulbuc, bulbucel, scalce, zlat, capră-nemţească.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA CÁILOR s. v. flocoşică.
(Dicţionar de sinonime)

BURETELE-CÁLULUI s. v. popenchi.
(Dicţionar de sinonime)

BĂŞINA-CÁLULUI s. v. gogoaşă.
(Dicţionar de sinonime)

PĂDUCHE-DE-CÁL s. v. coropişniţă.
(Dicţionar de sinonime)

SAGNA-CÁLULUI s. v. tarhon.
(Dicţionar de sinonime)

SPUMA-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariţă.
(Dicţionar de sinonime)

STRECHEA-CÁILOR s. v. musca-calului.
(Dicţionar de sinonime)

SUDOAREA-CÁLULUI s. v. osul-iepurelui.
(Dicţionar de sinonime)

MĂRARUL-CÁLULUI s. v. ciuin, odagaci, săpunariţă.
(Dicţionar de sinonime)

MUSCĂ-DE-CÁL s. v. căpuşă.
(Dicţionar de sinonime)

TRÂNTOR-DE-CÁI s. v. musca-calului.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-ŢIGÁNULUI s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CÁLE s. 1. drum, (înv. şi reg.) potecă. (Îi stă în ~.) 2. cale ferată = drum-de-fier, linie-ferată, (pop.) şină, (Transilv., Bucov. şi Ban.) ştrec. (Se deplasează pe ~.) 3. (ANAT.) cale aferentă v. cale motoare; cale motoare = cale aferentă. 4. direcţie, linie, sens. (Ce ~ va urma această dezvoltare?) 5. v. mod. 6. filieră, intermediu, mijlocire. 7. (ASTRON.) calea lactee = calea-laptelui, (pop.) calea-robilor, drumul-robilor, (reg.) brâul-Cosânzenii, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-popii, calea-lui-Troian, calea-orbilor, calea-şchiopilor, calea-ţiganului, drumul-laptelui, paiele-ţiganului; Calea-Laptelui v. Calea Lactee.
(Dicţionar de sinonime)

CÁLE s. v. depărtare, distanţă, motiv, pretext, scuză, spaţiu.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-VÁLEA interj. v. fie.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-RĂTĂCÍŢILOR s. v. şarpele.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-RÓBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-ŞCHIÓPILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

CALEA-ÓRBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)

IARBĂ-DE-CÁLE s. v. pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca

Cuvinte se termină cu literele: ai