călări dex - definiţie, sinonime, conjugare
CALÁRE, calări, s.f. Acţiunea de a (se) cala. – V. cala.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ♢ Expr. De(-a) călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici aşa, nici aşa. A fi călare pe situaţie = a domina o situaţie, a se simţi tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris, -em.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLĂRÍ, călăresc, vb. IV. Intranz. A merge călare. ♦ Tranz. A mâna calul stând călare pe el; a încăleca. – Din călare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLÁRE adv. Încălecat pe cal, pe alt animal sau pe un obiect. A merge ~. /<lat. caballaris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CĂLĂR//Í ~ésc 1. intranz. A merge călare. 2. tranz. (caii) A mâna stând călare. /Din călare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

căláre adj. – 1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situaţie. – 3. Cu piciorul în şa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S.m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Puşcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puţin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraş, s.m. (călăreţ, persoană care călăreşte; sol, mesager); călărăşie, s.f. (îndeletnicirea de călăreţ); călărăşime, s.f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreţ); călăreşte, adv. (călare); călăreţ, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 şi DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreţ, s.m. (persoană care călăreşte); călări, vb. (a merge călare); călărie, s.f. (acţiunea de a călări); călărime, s.f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călăreşte; dominat, influenţat); călărit, s.n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraş „mesager”.
(Dicţionarul etimologic român)

CALÁRE s.f. Acţiunea de a (se) cala. [< cala].
(Dicţionar de neologisme)

călare pe situaţie expr. sigur pe sine. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

călări, călăresc v.t. 1. (er. – d. bărbaţi) a avea contact sexual cu o femeie. 2. (deţ.) a fuma. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

căláre adv., adj. m. şi f.; pl. m. şi f. călări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

de-a căláre loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. călărésc, imperf. 3 sg. călăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. călăreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

căláriu, călári, s.m. (înv.) călăraş, călăreţ.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CĂLÁRE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. şi Ban.) călăreşte. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. v. ecvestru.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLÁRE s. v. cavalerist, călăreţ.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLĂRÍ vb. a încăleca. (~ calul.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cal cala calar

Cuvinte se termină cu literele: ri ari lari alari