călători dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂLĂTÓR, -OÁRE, călători, -oare, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care călătoreşte, care se află în călătorie. 2. Adj. (Despre popoare) Nomad. 3. Adj. (Despre păsări) Care pleacă iarna în ţări mai calde; migrator. 4. Adj. Fig. Care trece repede; trecător, nestatornic. – Cale + suf. -ător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦ Refl. Fig. (Reg.) A se sfârşi; a muri. – Din călător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care călătoreşte; care este în călătorie. 2) (despre păsări) Care pleacă să ierneze în ţările calde; migrator. 3) (despre popoare) Care migrează. /cale + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂLĂT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. Persoană care călătoreşte. /căle + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A CĂLĂTOR//Í ~ésc intranz. 1) A se afla în călătorie. 2) A fi la drum. /Din călător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE CĂLĂTOR//Í mă ~ésc intranz. reg. A înceta de a mai fi; a se sfârşi; a dispărea. Vara se ~eşte. /Din călător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

călătór (călătoáre), adj. – 1. Care călătoreşte. – 2. (S.m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incertă. Este considerat în mod normal a fi der. de la cale „drum, stradă”; însă der. prezintă dificultăţi. Suf. -tor se aplică de obicei der. verbali; şi, pe de altă parte, nu poate da naştere la rîndul său la un der. verbal, ca a călători (verbi gracia, supărător este conceput numai ca un der. posterior de tipul *a supărători). Puşcariu 262 şi DAR a încercat să evite dificultatea, presupunîndtermenul călător ar fi provenit din cale, precum alb. udhëtar „călător” de la udhë „drum”. La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator faţă de via. Totuşi, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale şi călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginaţia populară. Călător ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală der. de la acest cuvînt. Ideea de „călătorie” era strîns legată de cea de „a călări”, cf. germ. reisen şi reiten. Dacă presupunem că lat. caballus a format aceeaşi der. ca equus, vb. *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvîntul călător „persoană care merge călare” şi, mai tîrziu, „persoană care călătoreşte”. Der. călătoreţ, adj. (care călătoreşte mult); călători, vb. (a fi călător, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); călătorie, s.f. (acţiunea de a călători); călătorit, adj. (care a călătorit mult).
(Dicţionarul etimologic român)

călătór adj. m., s. m., pl. călătóri; f. sg. şi pl. călătoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

porumbél călătór s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călătorí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. călătorésc, imperf. 3 sg. călătoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. călătoreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂLĂTÓR adj. v. efemer, pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLĂTÓR s., adj. 1. s. drumeţ, (reg.) drumaş, (Transilv.) drumar, drumătoriu, (înv.) strainic. (Un ~ obosit de drum.) 2. s. v. trecător. (Un ~ întârziat trecea strada.) 3. s. v. pasager. 4. adj. v. nomad. 5. adj. v. migrator. 6. adj. v. voiajor.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLĂTORÍ vb. a colinda, a cutreiera, a peregrina, a umbla, a voiaja, (rar) a drumui, (înv.) a strănici. (Pe unde n-a ~?)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cal cala calat calato

Cuvinte se termină cu literele: ri ori tori atori latori