călăuză dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂLĂÚZ s.m. v. călăuză.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s.f. 1. Persoană care însoţeşte pe cineva spre a-i arăta drumul şi spre a-i da indicaţiile sau explicaţiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acţiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: călăúz s.m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLĂÚZ//Ă1 ~e f. 1) Persoană care conduce un grup de turişti sau de vizitatori, dând explicaţiile necesare; ghid. 2) fig. Îndrumător (persoană, învăţătură, teorie etc.) în viaţă sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. călăuzei; Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂLĂÚZ//Ă2 ~e f. fig. Lucrare în care se dau îndrumări într-un domeniu; îndreptar; îndrumar; ghid. [Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

călăúză (-ze), s.f. – Ghid. – Var. călăuz, s.m. Mr., megl. călăuz. Tc. kila(v)uz (Şeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë), , bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din puţinele cuvinte care aparţin f. prin formă şi m. prin sens, cum sînt: calfă, catană, sentinelă. – Der. călăuzi, vb. (a conduce, a îndruma); călăuzitor, adj. (care călăuzeşte).
(Dicţionarul etimologic român)

călăúză s. f., g.-d. art. călăúzei; pl. călăúze
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂLĂÚZ s. v. cap, căpetenie, comandant, conducător, mai-mare, şef.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLĂÚZĂ s. 1. v. ghid. 2. v. îndrumător. 3. îndrumător, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. şi fam.) dascăl, (înv.) povaţă, tocmitor. (X îi serveşte drept ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cal cala calau calauz

Cuvinte se termină cu literele: za uza auza lauza alauza