călai dex - definiţie, sinonime, conjugare
CALÁ, calez, vb. I. Tranz. A imobiliza intenţionat un organ sau o piesă de maşină înainte ca aceasta să intre în funcţiune. 2. A fixa orizontal, cu ajutorul nivelei, suportul unui aparat topografic de vizare. – Din fr. caler.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLẤU, -IE, călâi, adj. (Reg.) 1. (Despre lemne) Verde, neuscat. ♦ (Despre fructe) Necopt. 2. Călduţ. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLẮU, călăi, s.m. Bărbat însărcinat cu executarea osândiţilor la moarte; gâde, hoher. ♦ Fig. Om crud, sângeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigaş. – Din ţig. kalo „negru”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CAL//Á ~éz tranz. 1) (vehicule sau roţile lor) A imobiliza, cu ajutorul unei cale. 2) (piese mecanice) A pune în poziţie fixă. /<fr. caler
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂLẮ//U ~i m. 1) Persoană care execută condamnaţii la moarte. 2) fig. Om crud; om plin de răutate. [Sil. că-lău] /<ţig. kalo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

călắu (călắi), s.m. – 1. Gîde. – 2. Tiran, asupritor. Ţig. kalo „negru” şi „ţigan” (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 272; Gáldi, Dict., 226); cf. rezervele lui Graur 132. Se explică prin împrejurarea că se recrutau călăi exclusiv dintre sclavii ţigani, întrucît îndeletnicirea lor era considerată extrem de ruşinoasă. Cf. şi sp. caló, şi probabil lat. med. caloforcium „furcă”, de unde fr. califourchon, în care primul element nu a fost explicat pînă acum (Littré şi Dauzat îl consideră inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibilă der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium şi Bloch-Wartburg recunoaşte cuvîntul breton kall „testicule”). Cel mai probabil este că lat. caloforcium însemna, cum atestă glosele „furca gîdelui”. Pentru Lahovary 321, călău este cuvînt autohton, anterior invaziei indoeurop.
(Dicţionarul etimologic român)

călîi (-îie), adj. – 1. Călduţ, potrivit, blînd. – 2. Crud, verde (mai ales în expresia grîu călîi, grîu care nu s-a copt). Origine incertă. Pare a fi un der. expresiv de la cald, cu suf. -îi, ca în lălîi, molîu, caz în care s-ar afla în locul lui *căldîi. După Puşcariu, Dacor., III, 661, din lat. *calaneus (de la calere), cu -l- păstrat în chip inexplicabil; după Giuglea, Dacor., III, 618, din gr. ϰαλλάϊνος „verde, necopt”, fonetic şi semantic dificil de acceptat.
(Dicţionarul etimologic român)

CÁLA s.f. Golf mic format prin înecarea ravenelor sau a văilor torenţiale, dar mai ales a dolinelor. [< sp. cala].
(Dicţionar de neologisme)

CALÁ vb. I. tr., refl. 1. A potrivi; a (se) imobiliza (o piesă, un organ de maşină). 2. A aşeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. [< fr. caler].
(Dicţionar de neologisme)

CALÁ vb. tr. 1. a imobiliza o piesă, un organ de maşină înainte ca acesta să intre în funcţiune. 2. a aşeza la orizontală suportul unui aparat topografic de vizare. (< fr. caler)
(Marele dicţionar de neologisme)

calá vb., ind. prez. 1 sg. caléz, 3 sg. şi pl. caleáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cála s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călău s. m., art. călăul; pl. călăi, art. călăii (sil. -lă-ii)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călấi, -ie, călấi, -ie, adj. (reg.) (mai ales la sg. f.; despre apă) neîncălzită bine, călduţă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
CALÁ vb. (TOP., TEHN.) a orizontaliza. (~ un aparat topografic de vizare.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂLÂU adj. v. căldicel, căldişor, călduţ, încropit.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLĂU s. gâde, (rar) torţionar, ucigător, (înv. şi reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnaţi la moarte.)
(Dicţionar de sinonime)

CĂLÁI s. v. email, glazură, smalţ.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cal cala

Cuvinte se termină cu literele: ai lai alai