călcâi dex - definiţie, sinonime, conjugare
CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a păşi. ♢ Expr. A călca din pod (sau de sus) = a umbla ţanţoş, trufaş. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile, comportarea cuiva. A călca strâmb (sau alături cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduită stabilite. A călca cu stângul = a porni prost la o acţiune; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece păşind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre bărbătuşul păsărilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a străbate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încălca pustiind şi prădând. ♦ (Fam.) A veni fără veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A bătători pământul, iarba, semănăturile printr-o călcare repetată cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ♢ Expr. A călca apa = a se menţine la suprafaţa apei înotând în poziţie verticală. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ♢ Expr. A-şi călca pe inimă = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale voinţe. 2. A nu respecta o hotărâre, o lege, o obligaţie etc. III. Tranz. A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. – Lat. calcare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

CĂLCẤI, călcâie, s.n. 1. Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal şi calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălţămintei care acoperă această porţiune a piciorului. ♢ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominaţie a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mişca repede, a fi iute la treabă; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit (de cineva), a se îndrăgosti subit; b) a fi zorit, nerăbdător. ♦ Lovitură dată cu călcâiul (1). ♢ Expr. A da călcâie calului = (despre călăreţi) a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (Livr.) Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părţii dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcţie care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistenţă într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanţ sau a unei parâme. 5. Strat format între săpun şi leşiile de glicerină la fabricarea săpunului. – Lat. calcaneum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A CĂLCÁ calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ♢ ~ (sau a păşi) cu stângul a) începe rău ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a păşi) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanţă; a păşi. ♢ ~ în străchini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a păşi) în vârful degetelor a merge atent, fără zgomote. ~ strâmb (sau alăturea cu drumul) a urma o cale greşită. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucăturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a păşi. ~ o groapă. ♢ A nu-i (mai) călca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizită scurtă. 3) A strivi, apăsând cu picioarele. ♢ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva. 4) (pământ, terenuri, iarbă etc.) A bătători cu picioarele. 5) pop. (despre bărbătuşii păsărilor) A face să procreeze; a fecunda. 6) rar (ţări, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capăt la altul; a străbate; a traversa. 7) (teritorii) A încălca, prădând şi pustiind. 8) fig. (dispoziţii legale) A neglija, comiţând o abatere; a nu respecta; a încălca. 9) (obiecte de îmbrăcăminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de călcat. /<lat. calcare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

CĂLCÂ//I ~ie n. 1) Partea din spate a tălpii piciorului. 2) Partea de dinapoi mai ridicată a tălpii la încălţăminte; toc. ♢ A fi sub ~iul cuiva a fi sub dominaţia totală a cuiva. A se învârti într-un ~ a fi iute, a face totul repede. A i se aprinde cuiva ~iele după cineva a se îndrăgosti de cineva. Fuge de-i scapără (sau de-i sfârâie) ~iele fuge foarte repede. 3) Partea de dinapoi sau de jos a unor obiecte. 4) Bucată de pâine tăiată de la margine. /<fr. calcaneum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

călcá (cálc, călcát), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a păşi. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neaşteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătuşul femela. – 8. La animale de tracţiune, a-şi lovi picioarele, a şi le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinţii de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Puşcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca şi a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forţată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s.n. (călcătură, urmă); călcător, s.n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de ţesut; pilă pentru a rostui dinţii ferăstrăului); călcătoreasă, s.f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s.f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s.f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Puşcariu 255 şi Candrea-Dens., 220 propun totuşi, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).
(Dicţionarul etimologic român)

călcîi (-íe), s.n. – 1. Partea posterioară a tălpii piciorului. – 2. Toc de încălţăminte. – 3. La cai, chişiţă. – 4. Parte posterioară în general (la piciorul cocoşilor; talpă, la sanie etc.). – 5. Coajă, bucată de pîine. – 6. (Înv.) Sfîrşit. – Mr. călcîńu, megl. călcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Puşcariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcaño, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literară a lat. calx. În medicină se foloseşte forma lat. calcaneu, ca termen ştiinţific. – Der. cîlcîia, vb. (Trans., a păşi).
(Dicţionarul etimologic român)

CALCÁ vb. I. v. calchia.
(Dicţionar de neologisme)

a călca cu dreptul expr. a începe bine o acţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

călca, calc v.t. 1. a vizita pe cineva fără a-l înştiinţa în prealabil. 2. (d. bărbaţi) a avea contact sexual cu o femeie. 3. (întl.) a da o spargere. 4. (intl. – d. poliţişti) a face o razie / o descindere etc. inopinată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a călca popeşte expr. a fi mândru fără motiv, a-şi da aere, a avea ifose. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a-şi călca pe inimă expr. a face ceva împotriva propriei voinţe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a o călca pe coadă expr. a se grăbi, a accelera. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a călca pe broască expr. 1. (pop., iron.) a elimina gaze intestinale. 2. (intl., înv.) a avea ghinion. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a călca pe bec expr. (d. femeile necăsătorite) a rămâne însărcinată. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a călca pe alături expr. a comite infidelităţi conjugale. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a o călca la blană expr. a accelera la maximum. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a călca în străchini expr. 1. a fi stângaci. 2. a face gafe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a călca în noroc expr. (eufem.) a călca din neatenţie pe stradă etc. în materia fecală (de provenienţă cel mai adesea canină). (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a călca cu stângul expr. a începe prost o acţiune. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

călcá vb., ind. prez. 1 sg. calc, 3 sg. şi pl. cálcă, 1 pl. călcăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. cálce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

călcâi s. n., art. călcâiul; pl. călcâie, art. călcâiele
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
CĂLCÁ vb. 1. v. păşi. 2. a fecunda. (Cocoşul ~ găina.) 3. a netezi, (Ban.) a piglui, (prin Maram.) a scăci, (Transilv. şi Maram.) a teglăzi, a teglăzui. (~ rufele.) 4. v. contraveni.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLCÁ vb. v. asupri, colinda, cotropi, cutreiera, exploata, invada, împila, împovăra, încălca, năpădi, năpăstui, oprima, oropsi, parcurge, persecuta, prigoni, străbate, strivi, tiraniza, urgisi, vântura, zdrobi.
(Dicţionar de sinonime)

CALCE-MÁRE s. v. rostopască.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLCÂI s. 1. v. plaz. 2. (prin Ban. şi Transilv.) barbur. (~ la topor, cuţit etc.) 3. (CONSTR.) brotac.
(Dicţionar de sinonime)

CĂLCÂI s. v. cucurujel, toc.
(Dicţionar de sinonime)

OSUL CĂLCÂIULUI s. v. calcaneu.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A călca ≠ a şifona, a respecta
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ca cal calc calca

Cuvinte se termină cu literele: ai cai lcai alcai